Tehnicianul UTA-ei a rămas minute bune după fluierul final, prăbușit pe banca de rezerve; explicabil ținând cont că partida a avut toate ingredientele capabile să bage un antrenor în spital: erori mari de arbitraj, greșeli mari în defensivă și multe ratări în minutele de final. Laszlo Balint nu s-a calmat nici măcar până în momentul în care a ajuns în zona mixtă pentru declarațiile de după meci. În prime time, principalul UTA-ei a făcut o adevărată criză de nervi, punându-și la zid atât jucătorii dar mai ales arbitrajul. Iată întreaga tiradă:

„Sunt șase etape în 2023 și vă rog să-mi spuneți dacă este întâmplător sau normal și atunci o să ridic eu mâna și o să spun da, eu greșesc. Din șase etape de fiecare dată în brigadă a fost domnul Kovacs Szabolcs: ne-a arbitrat, rezervă, astăzi la VAR. Azi au fost o grămadă de probleme de arbitraj. Ne-a bătut CFR-ul, acceptăm înfrângerea pentru că am primit niște goluri pe greșelile noastre. Din punctul ăsta de vedere suntem proștii proștilor. Dar atâta vreme cât există arbitraj video, vreau să existe o anumită echidistanță. Nimeni nu ne întreabă dacă atâta timp cât se verifică la VAR, nouă ne crapă ceva în cap. S-a verificat la VAR dacă a fost penalty, am înțeles că n-a fost penalty la cel ratat, la Roger trebuia să se dea roșu la Deac. L-am pierdut pe Vukcevic 3-4 săptămâni după un fault criminal, Milosevic e cu piciorul de sânge de sus până jos. Noi ne chinuim, suntem pe ultimul loc, ne acceptăm soarta, încercăm să facem tot dar vrem să fim tratați cum sunt tratate toate echipele. Respectăm CFR-ul, este o echipă fantastică, cu un antrenor fantastic dar arbitrajul a fost sub orice critică. Astăzi am crezut că-mi crapă capul. Nu se poate, la fiecare fază să așteptăm VAR-ul?! Chiar așa nu mai putem să arbitrăm un meci și să vedem niște lucruri evidente? Am văzut două cornere eu de pe bancă, nu s-au dat, faultul evident când au marcat în finalul reprizei la fel, l-am văzut eu de pe bancă. De ce trebuie să stăm câte 2,3, 5 minute să așteptăm VAR-ul, să ne crape venele. Vă dați seama cum va fi în play-out? Să spunem că astăzi ar fi fost un meci decisiv pentru clubul UTA, pentru antrenorul Balint, pentru acești jucători și se întâmplau greșeli care să influențeze rezultatul și UTA să retrogradeze, arbitrii știți ce fac? Stau 3-4 etape și după aia își reiau activitatea. Noi mergem la balamuc domnilor! De ce mai facem arbitraje video, de ce mai facem cursuri? Sunt prietenii mei, le respect meseria dar să ne respecte și ei pe noi pentru că nouă ne crapă venele în cap. La Chindia am avut gol valabil și penalty neacordat. Am fost calm și elegant după meci și ne-am asumat greșelile pentru care am pierdut partida. La Craiova am primit gol dintr-o fază suspectă, n-a mers VAR-ul. Ce convenabil! Sunt rezultate viciate, despre ce vorbim?! Noi vrem să ne facem meseria și când trebuie să primim corect ceva, să și-l primim. Un coleg de meserie a zis „dacă e autul meu, dă-mi-l“. La fel și azi, dacă e penalty evident, de ce să nu-l dai?!“

Laszlo Balint și-a apărat și deciziile tactice luate în repriza a doua, declarând că în condițiile erorilor de arbitraj și ale greșelilor făcute de apărarea sa, a făcut tot ce era posibil: „Da, am avut superioritate numerică dar ce să facem? Am încercat, am avut penalty în superioritate. L-am băgat pe Roger, am avut roșu la Deac. L-am băgat pe Postolachi, l-am băgat pe Pașcalău, am jucat cu trei atacanți, am încercat tot ce se putea încerca. Da, este frustrant și supărător pentru mine că luăm acel gol de 2-1 în momentul în care începem foarte bine repriza și dintr-o fază fixă pe care-am lucrat-o și totdeauna am spus că trebuie să fim responsabili, să avem control luăm gol. Că de-aia vă spun, suntem proștii proștilor, luăm niște goluri incredibile pentru nivelul ăsta.“

Fără discuție că Laszlo Balint are perfectă dreptate atât în ceea ce privește arbitrajul cât și referitor la erorile din apărarea sa. În schimb ne așteptăm ca după ce trece episodul furiei firești pe care o resimte după un asemenea meci, antrenorul UTA-ei să accepte că la rezultatul final a contribuit și tactica sa falimentară de a începe meciul cu o distribuție ultra defensivă și cu un sistem schimbat. Sigur, UTA a anulat după schimbări avantajul luat de CFR în prima repriză dar până la urmă au fost 45 de minute pierdute de echipa noastră, care dacă ar fi fost  abordate cu curaj poate că soarta meciului ar fi fost alta.

  • Farmacologul spune:

    Indiferent de prestația arbitrilor, UTA joaca scremut, chinuit, fără șuturi pe poarta deci fără eficientă!!! Și????? Antrenorul are si el o vina, chiar foarte mare!!! Cred ca e o strategie de ștergere a urmelor!! Urmează…retrogradarea!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției