Laura Crișan a ajuns în această seară în penitenciarul din Arad.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mandatul a fost emis pe numele femeii de 44 de ani, din Arad, cercetată pentru distrugerea brățării de monitorizare electronică, pe care avea obligația să o poarte, pe toată perioada în care se afla sub măsura controlului judiciar.
În urma emiterii mandatului, femeia a fost depistată în județul Vâlcea, unde a fost luată în custodie.
Polițiștii arădeni au preluat-o, fiind încarcerată în Penitenciarul Arad.