licitatiePrimăria Arad va relua licitația pentru vinderea deșeurilor feroase rezultate în urma lucrărilor de reabilitare executate la pasajele rutiere Micălaca și Grădiște, deoarece la prima procedură organizată nu s-a prezentat decât un ofertant.
Conform reprezentanţilor Primăriei Arad, normele legale în vigoare prevăd faptul că la licitaţiile de acest gen trebuie să se prezinte minim doi ofertanţi.
„După publicarea anunţului de organizare a licitaţiei au fost foarte multe persoane care s-au interesat, telefonic, cu privire la procedură, însă, nu s-a prezentat decât un ofertant, ceea ce impune reluarea licitaţiei”, a precizat Corina Drăghici, purtător de cuvând al Primăriei Arad.
Astfel, procedura de organizarea a licitaţiei va fi reluată în următoarele 30 de zile, urmând ca preţul de pornire anunţat la prima licitaţie, de 0,80 lei/kg. să fie redus cu 25 la sută.
Dacă nici la ce-a de-a doua licitaţie nu se vor prezenta minim doi ofertanţi, procedura se va relua, urmând ca a treia oară să fie acceptat şi un singur ofertant. Primăria Arad va scoate la licitație aproximativ 80.000 de kilograme de deşeuri me­talice, rezultate în urma lucrărilor de la pasajele Micălaca şi Grădişte. Banii obţinuţi în urma vânzării vor intra în bugetul local şi vor fi folosiţi la diverse investiţii. În urma licitației, Primăria speră să obțină cel puțin 64.000 lei.
Primăria a mai vândut, în anul 2011, prin licitaţie publică, aproximativ 80.000 de kilograme de deşeuri metalice provenite în urma lucrărilor de modernizare la Podul Traian, preţul de pornire fiind de 1,07 lei pe kilogram. Suma încasată de Primărie a fost de 78.400 lei, banii intrând în bugetul local.
(Ş.M.)

Recomandările redacției