Nu sunt fan Gigi Becali. N-am fost niciodată, nici măcar atunci când acesta a construit locuinţe pentru sinistraţi, a făcut donaţii însemnate sau a ctitorit lăcaşe de cult. Mi se părea normal să „întoarcă” din ceea ce societatea i-a oferit de-a lungul timpului. L-am apreciat doar că era filantrop în raport cu alţii, dar lăudăroşenia şi făţărnicia l-au „echilibrat” întotdeauna în ochii mei. În fond, cu dovezi sau fără, cam ştim cum s-a îmbogăţit Becali şi cum s-au îmbogăţit mulţi alţii de teapa lui. Că în cazul schimbului de terenuri cu Armata au fost dovezi, iar în alte cazuri nu, asta e deja treaba Justiţiei!
Ce m-a deranjat acum la Gigi Becali, odată cu eliberarea din închisoare, nu a fost des subliniata pioşenie, punerea sa în slujba lui Hristos şi a binelui. În fond, poate omul e sincer, chiar dacă are un fel simplist, aproape retard, de a-şi exprima emoţiile, sentimentele. M-a deranjat, în schimb, frontul comun pe care l-a făcut cu Mihai Stoica, Cristian Borcea sau verişorii săi Becali, Ioan şi Victor. Autointitulatul Gheorghe Becali le-a plâns efectiv de milă acestor infractori dovediţi, spunând că le-au fost încălcate drepturile. Aşa o fi, dacă Legea spune, dar atunci trebuie schimbată Legea. Pentru că nu consider normal ca un om care a prejudiciat statul român cu sute de mii de euro, chiar milioane, care a fost prins şi condamnat, să beneficieze de permisie!!! Parcă s-a sucit lumea. Acum aproape 25 de ani, când am făcut stagiul militar, un soldat prindea două, maxim trei permisii anual. Şi nu era infractor, dimpotrivă îşi slujea ţara. Acum, cei care au jefuit-o, cer nu doar o clemenţă publică, nu doar reducerea pedepsei procentual pentru bună purtare, nu doar reducerea în plus a pedepsei pentru muncă în folosul comunităţii, pentru drept intelectual, ci şi zile libere, permisii, vizite conjugale şi amicale, tot felul de alte facilităţi – toate în numele Drepturilor Omului.
Păi, drepturile noastre, ale celorlalţi unde sunt? Pe lângă că îi ţinem pe aceşti infractori din banii noştri, pe lângă că ei sunt milionari tot din banii noştri, pe lângă că pedepsele sunt dure, dar nu inumane, mai trebuie să le şi luăm apărarea?
Puşcăria, ca factor în peisajul societăţii, este o instituţie de reeducare, un loc unde „internaţii” să înţeleagă diferenţa între un infractor şi un om cinstit, unde preţul libertăţii să fie astfel plătit încât cei care au „călcat pe bec” o dată să se înveţe minte şi odată reintegraţi în societate să fie modele pentru ceilalţi posibili infractori. Dar modele nu pentru comiterea infracţiunilor, ci pentru a NU le comite.
Ce înţelege un individ tentat să prejudicieze statul, atunci când vede cum se încheagă această „Ligă a milionarilor”, cu o solidaritate vecină cu a parlamentarilor? Precis îşi spune-n barbă: „Ei, şi ce-i? Umflu nişte sute de mii de euroi, poate nişte milioane, şi apoi, dacă mă prind, înfund un an, maxim doi, de puşcărie. Şi ce, aia-i puşcărie, că am drepturi cu nemiluita”.
Eu nu asta înţeleg prin Justiţie, ci ca fiecare să plătească pentru ceea ce a făcut, în mod exemplar. Fără permisii, fără reduceri a pedepsei de tot felul, fără clemenţă şi fără diferenţieri. Aşa cum în faţa lui Dumnezeu suntem egali – Gheorghe Becali dixit –, indiferent dacă suntem bogaţi sau săraci, tot aşa să fie egali toţi infractorii. Ba, poate mai „egali” să fie acei milionari căinaţi de Gheorghe Becali care şi-au făcut averile pe spatele acetui popor.

Recomandările redacției