Lingușelile nu arată respect

În general antrenorii de la cluburile cu suporteri mulți și pătimași au un discurs foarte atent studiat vis-a-vis de aceștia. La fiecare declarație sau conferință de presă vorbesc despre „cât de importanți sunt suporterii“, scot în evidență susținerea acestora și faptul că echipele pe care le conduc le sunt datoare și vor să-i facă fericiți. Vine însă momentul când laptele și mierea se termină și dinspre fani încep să curgă întrebările. Chestionați cu privire la strategiile de joc alese, la schimbările făcute sau la sisteme tactice, mulți dintre antrenori aleg să ofere răspunsuri în doi peri de genul „așa am considerat eu că e bine“. Există o reticență a multor antrenori (inclusivi din fotbalul mare) în a intra în detaliile meseriei lor, aceștia manifestând o atitudine condescendentă față de public, ca și cum acesta n-ar fi capabil să înțeleagă niște subtilități tactice și ar face bine să se rezume doar la lucrurile de bază (scorul final, „dacă am fi marcat am fi câștigat“, „adversarii au marcat la faza x și așa s-a scris istoria meciului“ și alte asemenea)

De un astfel de moment am avut parte și după meciul UTA – Rapid, când antrenorul Ionuț Badea a reușit să ne lase perplecși pe toți cei aflați la conferința de presă cu răspunsurile oferite la niște probleme punctuale. Las la o parte faptul că spre deosebire de omologul său de pe banca Rapidului, care a explicat clar și în detaliu toată strategia pregătită pentru acest meci, domnul Badea s-a mărginit la considerații foarte generale asupra a felului în care a gândit partida, trec și peste momentul de fâstâceală în care a încercat să nege evidența, aceea că a fost mult mai puțin activ la marginea terenului decât adversarul său (lucru care nu e neapărat rău în sine, mai ales dacă e asumat, însă e discutabil când echipa pare în degringoladă), însă nu pot să trec peste modul de-a dreptul de neînțeles în care domnia sa a ales să explice o situație care a provocat ilaritate în rândul a 10.000 de spectatori prezenți pe stadion și a altor zeci de mii aflați în fața televizoarelor.

Așadar, am dorit să aflăm de ce, deși echipa sa era condusă cu unul și apoi două goluri diferență, a făcut o singură schimbare la jumătatea reprizei secunde iar apoi următoarele două în minutele 85 și 87. Răspunsul a fost următorul: „Un jucător poate intra și să marcheze la prima atingere de balon. Nu era nevoie de schimbări până atunci pentru că jucătorii erau destul de vii. Așa am decis eu și schimbările au fost făcute la momentul potrivit.“ Așadar domnul Badea ne transmite aici câteva mesaje: unu, că el se pricepe și nu noi și dacă el spune că așa trebuia făcut, deciziile sunt incontestabile; doi, că niște jucători care alergau fără orizont pe teren și greșeau 4 pase din 5, nereușind să creeze timp de aproape o repriză măcar 2-3 ocazii de gol, erau „vii“ și nu era nevoie de schimbări și trei, că noi toți care considerăm că e absurd ca atunci când vrei cu disperare să egalezi, să întrerupi de două ori jocul la două minute distanță pentru schimbări în loc să-i introduci pe amândoi deodată, suntem niște ignoranți care nu mai înțelegem nimic din sportul ăsta.

Antrenorul UTA-ei nu este la prima ocazie în care provoacă surprindere (și nu una plăcută) în speța schimbărilor. La Ploiești, împotriva Chindiei, UTA a luat gol dintr-o fază provocată de două rezerve introduse pe teren de Emil Săndoi. La acel moment, Ionuț Badea se pregătea să facă prima schimbare; era minutul… 89!!! După meci antrenorul ne explica faptul că era pregătit să-l introducă pe Dangubic care urma să fie subiectul unui „update“ tactic ce urma să surprindă apărarea Chindiei. Cu un minut înainte de terminarea timpului regulamentar! Chiar și punând la socoteală cele 3 minute tradiționale de prelungire și tot e greu de înțeles această argumentație.

Nu-i exclus ca fotbalul să ajungă o știință atât de sofisticată încât va deveni apanajul doar al unei elite de specialiști iar noi ceilalți ne vom mărgini să constatăm scorul final pentru că oricum degeaba ne vom mai uita la meciuri că nu vom pricepe nimic. Până când se va ajunge în acest punct însă, atât domnul Badea cât și alți colegi de-ai dânsului ar trebui să nu uite un lucru: că trăiesc de pe urma oamenilor care din tribună și de la televizor le urmăresc activitatea; și prin acest interes le asigură un loc de muncă ce le umple conturile. În schimbul acestui interes, domniile lor trebuie să livreze nu doar rezultate eficiente în munca lor ci și respect pentru beneficiar; pentru client dacă vreți. Iar respectul nu înseamnă lingușeli de genul „avem cei mai frumoși suporteri din lume că vin cântă ca proștii în ploaie, ne aplaudă și când nu jucăm nimic și consumă tot ceea ce li se oferă.“ Respect înseamnă să nu-i tratezi pe oamenii ăia ca pe niște copii prea tăntălăi să înțeleagă ceva ci să le oferi niște răspunsuri coerente și logice la întrebările pe care le au. Da domnule Badea să știți că suntem conștienți că niciunul dintre noi nu putem să vă cunoaștem meseria așa cum vi-o cunoașteți dumneavoastră. De aia întrebăm, ca să aflăm și să înțelegem. Dacă ne-am crede cunoscători am trage singuri concluziile. Dar nefiind, chiar atunci când ceva ni se pare ciudat în deciziile luate, vă acordăm prezumția că există o justificare, o explicație pe care noi n-o putem vedea. Dacă însă e prea mult să o oferiți atunci publicul își va trage propriile concluzii; și va reacționa în consecință. La victorii ne place să explicăm cum am reușit în schimb la eșecuri avem pretenția ca oamenii să consemneze rezultatul final și să meargă mai departe fără întrebări. E nerealistă o asemenea așteptare.