Al doilea duș rece pentru Șoimii Lipova a venit în fața echipei considerate principala favorită la promovare din seria a IV-a a Ligii a III-a în debutul stagiunii. Lucrurile nu au decurs conform așteptărilor pentru reșițeni, care s-au pierdut undeva pe la mijlocul clasamentului, dar asta nu înseamnă că lotul nu a rămas unul de calitate. Și, pe fondul unei zile mai slabe din partea liderului, care nici nu a putut conta pe doi dintre jucătorii săi de bază, fundașul Vasiu și mijlocașul Rusu, bănățenii și-au valorificat avantajul terenului propriu și ține deschisă lupta pentru locul 1.
După precedentul eșec al sta­giunii (2-3, la Hunedoara), lipovanii au strâns rândurile pentru trei succese consecutive și așa vor să facă și acum. „Îmi este greu să recunosc, dar a fost o înfrângere meritată. Nu am reușit să ne facem jocul nostru de posesie și pase până în repriza a doua când scorul era deja de 2-0. Dacă am fi marcat la ocaziile pe care le-am avut, poate nu ne întorceam înfrânți. Dar, am trecut peste înfrângere, suntem cu capul sus, suntem pe locul 1 și asta ne dă moral. Vrem să nu mai pierdem pierdem nicun punct în acest an și să men­ți­nem diferența față de urmăritori”, anunță Cristian Dobrean, titular în ultima vreme pentru „alb-albaștrii” în centrul liniei mediane.
Peste două zile, la Pâncota, ajunge Avrigul. Aflată la mijlocul clasamentului, fără pretenții la promovare, dar neavând nici grijile re­trogradării, formația sibiană nu are ce pierde pe terenul liderului. Probabil, antrenorul Mihai Ianc va opta pentru o tactică asemănătoare deplasării de acum două săptămâni, în remiza albă de la Sebiș, iar Dobrean anticipează acest lucru. „Știm că vor veni să se apere și trebuie să-i desfacem. E bine că revine și Rusu de la lotul na­țional, ne-a lipsit mult la Reșița, dar sunt sigur se va revanșa în aceste ultime două partide. Ine­vitabil, după un tur atât de solicitant, te gândești și la va­can­- ță, dar vom rămâne concentrați și la aceste ultime două exa­mene. Se știe că atunci când joacă cu liderul, toate echipele se mobilizează, prind aripi și dau totul pentru a scoate un rezultat bun, însă dacă ne facem jocul obișnuit, de pase și ruperi de ritm în ultimii 25-30 de metri, nu cred că vom avea probleme”, a adăugat „închizătorul” de 22 de ani, cu meciuri în Liga 2-a pentru UTA. Așadar, cu 3 puncte luate vineri, în confruntarea cu Avrigul ce începe la ora 14, pe arena din Pîncota, Lipova își poate asigura titlul de campioană de toamnă. În ultima rundă a turului, „șomii” vor juca în județul vecin, la Ghiroda.
Formații probabile:
Lipova: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – C. Poiană, M. Popa, Dobrean, D. Rusu – Sulea, Trabalka.
Avrig: Băică – Cornea, Natea, Condrea, Macrea – Simion, Bărculeţ, Lascu, Suciu – Coșovan, Cîrstean.

Recomandările redacției