Una dintre cele mai frumoase destinații din județul Arad este orașul Lipova. Situat într-un cadru natural deosebit, orașul își dezvăluie încet, încet, mistrerele călătorilor care -i trec ”pragul”.
Pentru mine Lipova a fost și este acel ”acasă”, chiar dacă nu mai locuiesc aici de mai bine de 20 de ani. Dar, de fiecare dată când revin mă cuprinde nostalgia vremurilor trecute.
Un oraș plin de istorie, cu numeroase obiective demne de a fi menționate și vizitate măcar odată în viață.
Cetatea Lipova a fost atestată documentar în anul 1245, atunci când a apărut într-un act al Cancelariei Regale a Ungariei. Dar se pare că așezarea este mult mai veche de atât, potrivit cercetărilor arheologice. Confom studiilor așezarea datează din perioada dacică și a fost amintită în jurul anului 1.000, ca restul zonei arădene.
Orașul Lipova are în componență trei vechi localități: Lipova la sud de Mureș, Radna și Șoimoș la nord de Mureș.
Bazarul turcesc, în ”catalogul monumentelor semilunii”
În primul rând călătorul care pășește aici poate remarca bazarul turcesc, aflat chiar în centru. Un obiectiv turistic extrem de important. Numit și „sub dughene” este un edificiu unic în România.
Construit de turci, în urmă cu patru secole, bazarul a avut rol comercial.
În perioada medievală, Lipova a fost un oraş înfloritor, mai dezvoltat decât Aradul, iar negustorii din întreg Imperiul Otoman au trecut prin Lipova, unde au încercat să-şi vândă produsele.
Turcii au lăsat moştenire oraşului un bazar dar şi canalizarea, ambele încă funcţionale după mai bine de patru secole. Bazarul din Lipova se găseşte pe ”Lista monumentelor istorice” a Ministerului Culturii din țară dar și în ”Catalogul monumentelor semilunii” în lume.
Primul tramvai cu cai, la Lipova
De la bazar pleca și vestitul tramvai cu cai al Lipovei, care mergea până la Băile Lipovei.
Potrivit informaţiilor cuprinse în lucrarea Staţiile C.F.R. Radna-Lipova(autor:Radu Bellu), la începutul anului 1860, în actualul oraş Lipova a fost înfiinţată o mică linie de tramvai, al cărei traseu lung de aproximativ 4 kilometri asigura legătura între „Bazarul Turcesc” din centrul localităţii şi băile care începuseră să devină o căutată destinaţie turistică balneară.
În anul 1920, micul vagon tras de o pereche de cai, ce circula zi de zi, a fost înlocuit de „locomotiva Götz”, care, împreună cu cele două vagoane pe care le tracta, a continuat să facă serviciu pe acest traseu până la desfiinţarea liniei, un deceniu mai târziu.
Tot aici se pot vedea vechea biserică ortodoxă aflată în renovare și vechea școală românească.
Lucrările de restaurare, pe ultima sută de metri, la biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” care este o capodoperă a artei feudale românești. Construită în secolul al XIV-lea (pe la 1338) în stil bizantin, pe cheltuiala cnejilor români din Valea Muresului.
Lăcașul dispune si de valori picturale deosebite. Frescele din nava veche situate lângă intrare au fost datate de către Nicolae Iorga în jurul anului 1500. Edificiul a servit in sec. XV-XVII drept catedrală a mai multor ierarhi (1408, 1563, 1606, 1651, etc.).
Reamintim că, edificiul a intrat într-un amplu proces de restaurare, printr-un proiect cu fonduri europene, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri, ne spun autoritățile.
Muzeul, obiectiv ce merită vizitat
Muzeul orășenesc din Lipova, este un alt obiectiv ce merită văzut. Aici se regăsesc o mulțime de picturi moderne românești realizate de artiști ca Ion Andreescu sau Nicolae Tonitza, dar și o serie de obiecte de artă decorativă nord-europeană. Dintre încăperile muzeului se evidențiază Salonul Roșu și Salonul Galben, unde se regăsesc obiecte valoroase precum un lustru de cristal și o sobă de proțelan în stil rococo.
Muzeul se află în castelul Misici pe care îl găsim pe strada Nicolae Bălcescu la numărul 12.
Clădirea este atât un edificiu istoric, cât și arhitectural. Această clădire a fost construită în secolul XVIII, după principiile unui baroc târziu, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, castelul era în proprietatea familiei Misici, în anul 1893, după moartea lui Athanasie Misici trecând în posesia fiilor lui. În anul 1922, castelul a trecut în proprietatea ziaristului și omului politic Sever Bocu, care a fost și primarul orașului. Astăzi, castelul mai este cunoscut și sub denumirea de Castelul Bocu, sau Castelul Misici-Bocu.
Podul, din cartea lui Slavici, va fi reabilitat
Ca să ajungem la Radna trebuie să trecem Mureșul. Deocamdată traversarea se poate face doar pe podul mare, podul vechi este închis circulației deoarece intră într-un amplu proces de reabilitare. Podul metalic de peste Mureș a fost construit în 1896, are 144 metri lungime și leagă Lipova de Radna, oferind o minunată priveliște panoramică asupra văii Mureșului.
Podul a fost descris de Ioan Slavici în romanul său „Mara”. La acea vreme era arendat iar cei care doreau să-l treacă aveau de plătit o taxă, dar era și un loc în care negustorii își puteau expune marfa.
Autoritățile spun că după reabilitarea podului se dorește ca acesta să devină un loc atractiv de promenadă atât pentru locuitorii orașului cât și pentru vizitatorii acestuia. Vor fi refăcute și cele două vămi din secolul al XIX-lea, aflate la capetele podului.
Basilica Maria Radna, un obiectiv ce atrage mii de turiști
După ce ajungem la Radna putem admira frumoasa basilică Maria Radna, o construcție impresionantă, ridicată în viile Radnei în anul 1520. Mănăstirea a trecut printr-un incendiu în anul 1695, atunci, Icoana Maicii Domnului a fost în pericol să se piardă. Clădirea este realizată în stil neobaroc, are o înălțime de 21 de metri de la pardoseală până la tavan, iar turnurile măsoară 71 de metri. În zidul mănăstirii se păstrează o piatră cu urma unei copite de cal, de care se leagă o legendă interesantă: în timpul unei campanii turcești, un vizir turc a vrut să pângărească lăcașul de cult și să intre cu calul înăuntru. Calul s-a împiedicat, lăsând o urmă în piatra respectivă, și astfel turcul s-a hotărât să renunțe. În fiecare vară locul este vizitat de mii de pelerini.
Cetatea Șoimoșului, perla văii Mureșului
Dacă o luăm pe DN7 ajungem la Șoimoș unde putem vizita celebra cetate a Șoimoșului despre care cei mai mulți dintre arădeni au auzit, cu siguranță. Aflată pe malul drept al Mureșului și atestată documentar în 1278. La fel ca celelalte cetăți din epocă, și aceasta avea un rol strategic, atât de apărare cât și de pază în fața unor pericole, fiind așezată în așa fel încât primejdia să poată fi vestită de la mare distanță, cu ajutorul focului aprins de alte cetăți ridicate pe înălțimi. Construită după marea invazie tătară, avea turnuri și era apărată de un dig și de șanțuri adânci, intrarea în interiorul acesteia făcându-se pe un pod mobil care se ridica în caz de asediu. În anul 1315, Șoimoșul a devenit cetate regală și a fost donată mai multor familii nobiliare, la mijlocul secolului al XV-lea devenind proprietatea lui Ioan de Hunedoara, care a refăcut-o cu ajutorul unor meșteri italieni. Cetatea a fost asediată în 1514 de răsculații lui Gheorghe Doja, ulterior a intrat în stăpânirea voievodului Transilvaniei, Ioan Zápolya, și în 1552 a fost ocupată de turci, care, cu mici intermitențe, au stăpânit-o până la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Importanța militară a cetății a scăzut după cucerirea habsburgică, fiind părăsită un secol mai târziu
O restaurare a vechii cetăți medievale este avut în vedere de către autorități, astfel ar crește considerabil oferta turistică în zonă. Însă chiar și așa, este un loc care merită vizitat, fie și numai pentru peisajul care poate fi admirat de aici.
Ar mai fi multe de spus despre acest oraș, cu o istorie impresionantă, presărată cu legende și peisaje deosebite, zona având multe atracții și locuri demne de vizitat.
Autoritățile locale au o serie de planuri și proiecte pentru ridica localitatea la adevarata ei valoare, unele dintre acestea sunt în derulare, altele în fază de proiect, dar despre toate aceste lucruri vom vorbi cu altă ocazie.