„O zi din viaţa mea fără durere” de Marta Petreu – Polirom, 2012
,,Oare dacă n-ar fi suflet ar fi timp sau nu?’’, aşa ne captează atenţia cartea acestei săptămâni, debutând cu afirmaţia lui Aristotel din ,,Fizica’’. Poate că doar nebunilor şi asceţilor li s-ar întâmpla să trăiască o zi măcar fără de durerea sufletească ori fizică. Pentru unii, durerea trupească a devenit o constantă a cotidianului, iar dacă avem şansa să fim ocoliţi de ea, ne rămân suficiente frustrări şi umilinţe zilnice care se înscriu durerilor sufleteşti de mai mică anvergură, însă toate se acumulează una câte una pe principiul picăturii chinezeşti.
Prin urmare, vă propun o carte de eseuri, o carte a devenirii purtând semnătura Martei Petreu. Fără îndoială, cea mai interesantă eseistă a momentului și una dintre puținele mele scriitoare favorite. O apreciez pe Marta Petreu pentru că se dovedeşte un om de cultură de sofisticată erudiție, manifestând o privire mereu proaspătă asupra filozofiei -inclusiv din perspectiva psihanalizei-, elaborând eseuri care îngemănează harul poetic cu logica, originalitatea spiritului cu tradiţia academică.
Ce mi-a atras atenţia în volum, dincolo de stilistica fină, a fost perioada elaborării majorităţii eseurilor: începutul anilor nouăzeci. N-am putut să nu constat că acei ani erau încă favorabili muncii intelectuale decise şi riguroase. Erau anii de dinaintea internetului şi anii traducerilor din Cioran şi din Eliade, din numeroşi autori străini prohibiţi până în 1989. Astfel că eseurile Martei Petreu abordează mari momente literare şi culturale româneşti, doar că o fac într-o manieră la care nu v-aţi fi gândit încă. Aşa ni se aduc la cunoştinţă detalii psihanalitice despre proza unui Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Dumitriu, Thomas Mann, F. M. Dostoievski ori Elias Canetti, aprofundări din Aristotel sau Hegel, impresii şi amintiri cu Andrei Şerban ori cu Vlad Mugur, evocări de călătorii franceze sau moscovite şamd. Sau pur şi simplu, asimilăm reflecţii pe baza confruntării perpetue cu devenirea noastră, dintre care cele mai percutante rămân probabil cele pe seama bolii şi a sistemului medical românesc: ,,Răul trupului mă conţine ca o carcasă, unica pe care o am. Ne purtăm reciproc nici nu mai ştiu cine pe cine duce, eu îmi duc bolile sau bolile mă duc pe mine Stau în trup, adică în boală şi îi cunosc gradaţiile, nuanţele, variaţiile de intensitate ale durerii. Ştiu, ceea ce este mai rău n-a venit încă, ştiu că, oricât m-aş antrena, atunci când va veni, tot o să mă ia prin surprindere.’’ Dar mai presus de orice, şi în ciuda Morţii ca idee în sine, Marta Petreu face parte din specia scriitorilor borgesieni pentru care raiul nu poate fi decât o infinită bibliotecă. Iar iadul ar fi spaima de a nu putea epuiza într-o viaţă toate marile cărţi ale lumii. Aşa că, născută într-o familie ţărănească din Transilvania, după atâtea exerciţii ale devenirii personale, universitare sau scriitoriceşti, poeta, eseista, prozatoarea şi profesoara clujeană se întoarce la copilul care a fost, în varianta lui solară, probabil şi din pricină că singura perioadă a vieţii în care ne putem socoti nemuritori va fi fiind primul deceniu al vieţii. Şi iată cum visul copilei închipuind ,,viaţa perfectă sub forma unei biblioteci aşezate în mijlocul unei grădini de pomi. Pe mine însămi, imaginaţia mea m-a plasat spontan în mijloc, întinsă comod ca-n iarba grădinii de acasă şi citind fără oprire.’’ …a devenit o profesie definitorie şi un modus vivendi.
Anca Giura
![](https://www.glsa.ro/wp-content/uploads/2024/07/Screenshot-2024-07-01-210713.png)
Sport 47
Autogolul lui Vertonghen, decisiv la Dusseldorf: Franța – Belgia 1-0
citește mai mult »