Locuitorii din Fântânele vor rămâne fără gaz azi, 13 februarie, pe fondul unor lucrări efectuate de compania Delgaz Grid.

Reprezentanții acesteia anunță că, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale azi, începând cu ora 9:00.

Alimentarea cu gaz va fi reluată treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Reprezentanții companiei au transmis că regretă disconfortul creat.

Recomandările redacției