ulala paginaPreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) a venit cu o veste bună pentru locatarii care-şi plătesc la zi întreţinerea, dar au vecini cu datorii. Doru Ciocan, prezent la Arad cu prilejul Conferinţei Naţionale a Ligii Asociaţiilor de Proprietari „Habitat” că autorităţile centrale intenţionează să facă o propunere legislativă care va duce la interzicerea sistării unor servicii în cazul locatarilor fără datorii. „Gândim reintroducerea obligativităţii ca sistarea unui serviciu să nu mai poată fi făcută. În momentul de faţă, dacă într-un bloc există zece buni-platnici şi doi rău-platnici, se poate sista serviciul în cazul tuturor locatarilor. În acest context cerem individualizarea consumului, să se poată factura la nivel de apartament, iar limita de proprietate să rămână la limita condominiului. În România, 90% dintre blocuri sunt construite cu distribuţie pe verticală. Individualizarea pe siste­mele verticale se va putea face în anumite condiţii”, a spus Ciocan. În continuare, acesta susţine că majoritatea contoarelor existente au durata de viaţă depăşită, iar cei care îşi doresc individualizarea consumului ar trebui să-şi monteze contoare cu citire la distanţă. „Cine doreşte să se facă individuali­zarea să-şi monteze contoare cu transmitere radio. Există echi­pamente cu robinet care se poate închide de la distanţă”, a mai spus preşedintele ANRSC.
Dacă propunerea cu pricina este menită să vină în sprijinul locatarilor care nu au datorii şi care trebuie să sufere din cauza unor vecini, trebuie spus că se intenţionează şi introducerea unei măsuri în favoarea rău-platnicilor. „Chiar dacă se opreşte furnizarea unui serviciu, vom propune introducerea obligativităţii asigurării unui minim necesar”, a încheiat Ciocan.
De menţionat că există o tehnologie care să permită ca în cazul în care se opreşte alimentarea cu apă a unui abonat, respectiva persoană să aibă acces la acest serviciu, dar apa de la robinet va avea un debit foarte redus.

Sute de asociaţii din Arad au restanţe
Propunerea venită din partea ANRSC este cum nu se poate mai binevenită pentru arădeni. După cum vă informam într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru, conform datelor Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) nu mai puţin de 470 de asociaţii aveau datorii la CET Hidrocarburi la sfârşitul lunii august. „La 31 august,  aceste asociaţii înregistrau restanţe în valoare de 1.733.248 lei, iar penalităţi aferente de 347.438 lei. […] Datoriile asociaţiilor cresc de la an la an, ele nu reuşesc pe timpul verii să-şi lichi­deze debitele, iarna adăugând valori istorice la restanţe”, ne de­clara recent Vasile Arion, prim-vice­preşedintele ULALA. Acesta a ţinut să precizeze că 114 asociaţii au debite mai mari de 5.000 lei, dintre care o asociaţie are o datorie de 89.739 lei; o asociaţie are restanţe de 48.344 lei, iar alta, de 42.714 lei. De asemenea, o asociaţie mai trebuie să plătească 38.525 lei pentru a scăpa de datorii, în timp ce zece asociaţii au restanţe între 20.000 şi 30.000 lei, iar 100 asociaţii au restanţe între 10.000 şi 20.000 lei.

Recomandările redacției