O veste excelentă pentru toți locuitorii din Chesinț, comuna Zăbrani: apa potabilă a ajuns în localitate, marcând astfel un moment istoric pentru comunitate. Probele efectuate la rețeaua de apă au demonstrat că aceasta funcționează conform așteptărilor, aducând astfel un plus de confort și siguranță pentru toți cetățenii.
În următoarea perioadă, constructorul va realiza o reverificare a tuturor căminelor, după care se va proceda la recepția oficială a lucrării. Din acel moment, locuitorii din Chesinț vor putea să se racordeze la noua rețea de apă potabilă, rezolvând astfel o problemă care persista de mult timp în comunitate.
„Așa cum am promis, Chesinț a făcut un important pas spre confort și civilizație. Până la urmă, vorbim despre un lucru vital care nu trebuie să lipsească din casele oamenilor”, a declarat primarul Danuț Codrean. Acesta a ținut să mulțumească tuturor cetățenilor pentru înțelegerea arătată pe durata lucrărilor, care au implicat săpături și un anumit grad de disconfort. „Toate marile investiții se fac și cu un ușor disconfort. Ne cerem scuze pentru deranjul creat, dar rezultatul final merită acest efort”, a adăugat edilul.
Următorul pas important pentru comunitate va fi branșarea efectivă a gospodăriilor la rețeaua de apă potabilă, după care administrația locală își propune să demareze discuțiile și procedurile necesare pentru introducerea rețelei de gaze naturale în Chesinț.
„Cu Dumnezeu înainte!”, a încheiat primarul Danuț Codrean, exprimându-și încrederea că aceste proiecte vor continua să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din comuna Zăbrani și să aducă dezvoltare și prosperitate întregii zone.
Felicitari! In ciuda dusmanilor care in campanie spuneau ca nu faceti nimic. Ia ca rezultatele duc incet la un alt mandat peste patru ani.