Lovitură grea pentru micile afaceri de familie şi cei care prestează activităţi independente, aceștia ar urma să achite contribuţii mai mari pentru sănătate şi pensii de la anul. Specialiştii spun că măsurile Guvernului ar urma să-i determine să-şi închidă firmele sau să lucreze la negru.

Micii antreprenori și lucrătorii independenți sunt serios afectaţi de pachetul de taxe pregătit de guvernarea PSD – PNL. Pentru PFA-uri, contribuţia la sănătate nu va mai fi plafonată, ci devine 10% din venitul net, indiferent de valoarea acestuia. O măsură care îi nemulţumeşte profund pe cei care lucrează în regim de persoană fizică autorizată. „Este clar că taxele devin atât de mari, încât nu va mai merita să ai un PFA doar pentru a facilita accesul imediat la banii pe care îi produci prin business ul tău”, a declarat Toma Filipovici, agent imobiliar. Şi contribuţia la pensii va fi mai mare. Cei care au, spre exemplu, un venit de 2.000 de euro/lună vor plăti lunar 2.250 de lei în loc de 1.500 de lei.

 

În România există în prezent în jur de 430.000 de PFA-uri

„Bulversează din nou piaţa muncii, bulversează firmele mici, PFA-urile şi, automat, angajaţii. Toată problema porneşte de la aparatul de stat, pentru că acolo se pierd foarte mulţi bani. Şi atunci trebuie să luăm din mediul privat”, a declarat Sorina Faier, specialist HR. Cine câştigă mai mult, din surse diferite, plăteşte mai mult. La un câştig anual de un milion de lei din activităţi independente şi alţi 500 de mii de lei din dividente sau chirii, achită, în prezent, către stat, o contribuţie de 7.200 de lei. Din 2024, suma creşte considerabil.

 

„Pe un milion se va plăti 10%. Care e egal cu 100.000 de lei. Pe restul de 500.000, ţinând cont că se propune şi creşterea salariului minim la 3.300 de lei, se propune şi creşterea plafonului la 36. Ne dă 11.800. Deci, în total, 111.800 de lei. Dacă împărţim asta la 7.200, ne dă o creştere de 1.400%”, a declarat Gabriel Biriş, analist fiscal. Pe lângă posibila dispariţie a unor PFA-uri, noile măsuri ar mai putea avea şi alte efecte. „Va creşte tentaţia să înregistrezi tot felul de cheltuieli personale, ca să reduci baza de calcul a contribuţiei şi a impozitului. E oricum deja omniprezentă în zona microîntreprinderilor”, a declarat Gabriel Biriş, analist fiscal.

 

În România există în prezent în jur de 430.000 de PFA-uri. Anul trecut au fost înfiinţate aproape 32.000, cu 11% în plus în comparaţie cu anul 2021. Câştigă cel mai bine, dintre cei care au PFA-uri, specialiştii în IT, în marketing, dar şi inginerii. În primele 6 luni din 2023, peste 3.400 de firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă.

 

sursa observator.ro

  • Romeo spune:

    Trebuie sa facem ceva in această privință , nu ne putem lăsa tâlhăriți de acest aparat de stat abuziv ! Ar fi normal sa existe reacții dure , chiar violente ! Cum poți să te aperi de niste hoți care îți bagă mâna în buzunar ?

  • Daniela Sorina spune:

    Întâi să apară în monitorul oficial ,aceste modificari.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției