mihaiDacă în toamnă și-a pierdut căpitanul, pe Adi Rusu, Pâncota va trebui să se descurce la primăvară fără golgheterul său. Accidentarea lui Alin Mihai din amicalul cu Millenium Giarmata e cât se poate de serioasă, după cum a confirmat chiar antrenorul Dan Cuedan la finalul meciului de la Timișoara. „Din păcate are ruptură de menisc și ligamente încrucișate. E o veste teribilă atât pentru el ca și fotbalist, cât și pentru echipă. E cel mai bun marcator al nostru, rămâne de văzut cum vom putea suplini absența sa”.
Atacantul de 29 de ani se obișnuiește greu cu ideea că va trebui să stea departe de gazon câteva luni bune, dar e îngrijorat și de costurile operatorii și postope­ra­torii.
„Intervenția chirurgicală o voi face la Timișoara, la medicul Prejbeanu, îndată ce mi se va mai dezumfla genunchiul. Știu că nu e deloc ieftin, sper să mă descurc cumva. Apoi, urmează perioada de recuperare, pe care cu voință și dragoste pentru fotbal încerc să o scurtez cât pot de mult. Sunt conștient că e greu să mai prind un meci în acest sezon, dar în luna iulie sper să fiu apt să încep pregătirea alături de actualii mei colegi sau cine știe. Mai am contract cu Pâncota până în vară și nu știu încă ce îmi va rezerva viitorul”, ne-a mărturisit cel care a marcat 4 goluri pentru „alb-negrii” în prima parte a stagiunii.
În aceste condiții, transferul lui Marco Enciu devine și mai important, fostului fotbalist al Farului revenindu-i dificila sarcină să facă uitată absența lui Mihai.

Recomandările redacției