LPF a confirmat programul etapei a 12-a din Superligă. Liga Profesionistă anunțase zilele de disputare ale partidelor, dar între timp a confirmat și orele, iar meciul Petrolul Ploiești – UTA se va disputa sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 14:00.

Până atunci, arădenii vor disputa alte trei dueluri: în deplasare cu FC Botoșani (în campionat, 23 septembrie, ora 18:45), în deplasare cu Gloria Buzău (în Cupă, 27 septembrie, ora 16:00) și acasă cu FC Voluntari (în campionat, 30 septembrie, ora 14:30).

De cealaltă parte, „lupii galbeni” vor întâlni FC Hermannstadt acasă (în campionat, 24 septembrie, ora 18:15), Progresul Pecica în deplasare (27 septembrie, ora 14:00) și Politehnica Iași în deplasare (în campionat, 2 octombrie, ora 18:00).

Momentan, „roș-albii” ocupă penultimul loc în clasament, cu 7 puncte (un meci în minus), iar ploieștenii sunt pe poziția a șasea, cu 13 puncte.

Programul complet al etapei 12:

Vineri, 6 octombrie

ora 18:00 FCU Craiova – FC Hermannstadt

ora 21:00 Rapid – Politehnica Iași

Sâmbătă, 7 octombrie

ora 14:00 Petrolul Ploiești – UTA Arad

ora 18:45 FC Voluntari – Universitatea Craiova

ora 21:30 FC Botoșani – FCSB

Duminică, 8 octombrie

ora 16:00 Oțelul Galați – Farul Constanța

ora 21:30 Dinamo – CFR Cluj

Luni, 9 octombrie

ora 21:00 Universitatea Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe

Recomandările redacției