Lucrările la biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, capodoperă a artei feudale românești, din orașul Lipova se apropie de final. Edificiul, de o valoare inestimabibilă, a fost construit în secolul al XIV-lea (pe la 1338), în stil bizantin, pe cheltuiala cnejilor români din Valea Muresului.
În acest moment lucrările sunt aproape de final și se lucrează de zor la montarea pavajului din andezit.
”Credincioșii ortodocși din Lipova merită un lăcaș de cult pe măsura devotamentului și smereniei unei comunități cu harul lui Dumnezeu. Exact asta ne străduim să realizăm la Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde lucrările de reabilitare se apropie de final. În această fază se montează pavajul din andezit, foarte estetic și cu o granulație fină”, precizează Adrian Antoche, administratorul orașului Lipova.
Biserica dispune de valori picturale deosebite. Frescele din nava veche situate lângă intrare au fost datate de către Nicolae Iorga în jurul anului 1500. Lăcașul a servit in sec. XV-XVII drept catedrală a mai multor ierarhi (1408, 1563, 1606, 1651, etc.).
Reamintim că, începând din 2018 edificiul a intrat într-un amplu proces de restaurare, printr-un proiect cu fonduri europene. Valoarea lucrărilor este de 4,8 miloane de euro iar finalizarea este preconizată undeva în luna septembrie a acestui an.