Interviu cu Elise Wilk, dramaturg

wilkElise Wilk s-a născut la 29 iulie 1981 la Braşov. Este licenţiată a Fa­cultăţii de Jurnalistică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Deţine un master în Literatură şi Comunicare la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi unul de scriere dramatică la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Este autoarea mai mltor piese montate pe scenele unor teatre independente sau de repertoriu din ţara noastră. În 2008 a câştigat concursul dramAcum cu „S-a întâmplat într-o joi”. În 2012 piesa sa „Pisica verde” a fost distinsă cu premiul I în cadrul proiectului „Practică teatrală în regiunile Centru şi Nord Vest”. Textele sale au fost publicate în antologii şi pe site-ul editurii Liternet.
Sâmbătă, 11 mai, de la orele 15, la Biblioteca Judeţeană A. D. Xenopol Arad în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Nou va avea loc un spectacol – lectură în prezenţa autoarei după piesa „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat”
— Care au fost începuturile tale ca dramaturg?
— Nu ştiu din ce moment te poţi considera dramaturg. Dacă eşti dramaturg după ce scrii prima piesă, atunci începuturile datează încă din liceu. Scriam deja povestiri şi poezii, teatru încă nu încercasem. În schimb, îmi făcea o mare plăcere să joc şi făceam parte din trupa de teatru a liceului. M-am îndrăgostit de teatru după ce am citit „Fizicienii” de Dürrenmatt, pe care la un moment dat o ştiam aproape în întregime pe de rost. Într-un weekend am scris prima mea piesă, în limba germană, un fel de thriller despre o femeie care trăieşte într-o casă întunecată, înconjurată de păpuşi de porţelan. Bineînţeles, acum mi se pare un text foarte slab, dar am încă manuscrisul de atunci.
Dacă eşti dramaturg după ce ţi se joacă prima piesă, atunci am devenit dramaturg în iunie 2010, cu ocazia premierei spectacolului „S-a întâmplat într-o joi” la Teatrul „Ariel Underground” din Târgu Mureş. Ziua aceea a fost ca o sărbătoare pentru mine. Aveam emoţii foarte mari, dar în timpul spectacolului m-am deconectat atât de tare încât am uitat că textul care se joacă a fost scris de mine. Pur şi simplu m-am simţit bine, ca şi cum aş fi fost în oraş la un spectacol oarecare. A urmat imediat o altă premieră, la Petroşani, chiar cu „Durata medie de viaţă…”. S-a jucat în sala mare a teatrului şi aveam nişte emoţii îngro­zitoare, care au început cu o săptămână înainte de premieră. Îmi doream să se facă o dată sâmbătă şi să treacă spectacolul ca să scap de emoţii. Şi acum mai am emoţii înainte de o premieră, dar parcă nu mai e ca la început. Dar senzaţia pe care o am când îmi aud propriul text rostit pe scenă a rămas aceeaşi. E o senzaţie minunată, care nu se poate compara cu nimic.
— Ai studiat şi scrierea dramatică, dar şi scrierea creativă în general. Ce te-a determinat să te opreşti totuşi la teatru?
— Mi-am dorit să fiu scriitoare de când aveam opt ani. Nu mi-am schimbat niciodată decizia, deşi au trecut ani în care n-am scris nici un rând. Am dat la jurnalistică la Cluj pentru că am crezut că reporterii sunt tot un fel de scriitori (şi acum mai cred). După facultate, m-am întors în Braşov şi am aflat întâmplător de la o cunoştinţă că la facultatea de Litere se face un masterat de creative writing. A doua zi am mers acolo să mă înscriu, mai ales pentru că în timpul facultăţii nu prea mai scrisesem şi mă gândeam că dacă voi fi obligată să scriu, asta mă va motiva. La masterat am scris de toate: poezie, proză, scenarii de film, teatru. Majoritatea cursu­rilor se desfăşurau ca un cenaclu literar unde citeai ce ai scris iar apoi ascultai părerile colegilor. Deşi îmi place să scriu proză, tot spre teatru am fost atrasă, chiar mă gândeam că ar fi mi­nunat să existe un master specializat numai în asta. Când am auzit de masteratul de la Mureş condus de Alina Nelega, m-am bucurat foarte mult. Şi m-am dus să dau admitere. Cred că acest masterat mi-a deschis cele mai multe uşi. Nu ştiu de ce am ales teatrul. Pur şi simplu aşa am simţit.
— Există un motiv pentru care ai ales piesa „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat” pentru spectacolul – lectură de la Arad?
Pit m-a anunţat că ar vrea să facă un spectacol – lectură la Arad după un text de-al meu. Eu i-am trimis mai multe texte şi el a ales „Durata medie…”.
— Eşti destul de tânără, dar ai deja câteva piese montate pe scenele unor teatre de repertoriu şi ale unor teatre independente, deci am putea spune că eşti un autor de succes. Există din punctul tău de vedere o reţetă a succesului în acest domeniu, al scrierii dramatice?
— Nu ştiu dacă îmi place cuvântul „succes”şi nu ştiu dacă există o reţetă universală pentru a scrie dramaturgie. Dar sunt unele lucruri pe care le-am învăţat în ultimii ani. În primul rând, dacă vrei să scrii teatru trebuie să citeşti foarte multă dramaturgie. În al doilea rând, trebuie să vezi cât mai multe spectacole. Iar în al treilea rând, trebuie să fii cât mai aproape de lumea teatrului. Cum poţi face asta? Poţi trimite piesele tale la concursuri care au drept premiu montarea. Poţi să te înscrii la un masterat de dramaturgie. N-ai să înveţi aici să scrii teatru după o anumită reţetă, dar vei fi în permanent contact cu alţi oameni care scriu şi fac teatru. Nu în ultimul rând, trebuie să ai, pe lângă doza necesară de talent şi ambiţie, o calitate foarte importantă şi anume răbdarea. Ţi s-a promis mon­tarea unui text şi proiectul nu s-a mai concretizat? Nu-i nimic. Treci mai departe. O să treacă o lună, şase luni sau doi ani şi sigur va apărea altă şansă. Dacă eşti bun, vei fi remarcat la un moment dat. Revenind la „succes”, pentru mine acesta constă în lucruri mici, care îmi aduc bucurii mari: când oameni necunoscuţi îmi scriu pe facebook că le-a plăcut un spectacol după un text scris de mine sau când, la aplauze, văd că unii spectatori au lacrimi în ochi. Sau când o actriţă mi-a spus că îi place rolul ei pentru că personajul acela e chiar ea. Înseamnă că nu e degeaba ceea ce fac.
— Ai deja un regizor favorit dintre cei cu care ai lucrat?
— Cea mai bună colaborare a fost la spectacolul „Pisica verde” regizat de Rareş Budileanu la Târgu-Mureş, când am participat la repetiţii de la primele lecturi până la premieră. A fost un caz ideal, pentru că în general, fiind angajată, nu-mi pot permite luxul de a participa la repetiţiile unui spectacol din alt oraş. În noiembrie o să lucrez din nou cu Rareş, la un spectacol de la Teatrul Naţional Târgu Mureş, şi abia aştept să înceapă repetiţiile. Un alt teatru care pune mare accent pe colabo­rarea cu dramaturgul e „Teatru Fix” din Iaşi, unde m-am simţit excelent. Am fost invitată acolo cu câteva zile înainte să înceapă repetiţiile la „S-a întâmplat într-o joi” în regia lui Adi Iclenzan. Atât el cât şi actorii mi-au pus întrebări despre personaje, despre ce am vrut să spun, erau foarte multe lucruri la care nici măcar eu nu mă gândisem şi aceste discuţii, care se întindeau de dimineaţa până seara târziu, m-au ajutat foarte mult şi mi-ar fi plăcut să pot petrece mai mult timp acolo. Mi-ar fi plăcut să lucrez şi cu Cristi Juncu. M-a anunţat în vara anului trecut că vrea să monteze textul „Pisica verde”cu studenţi de la UNATC. În toamnă m-a sunat să mă invite la premieră. Dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus măcar o dată la repetiţii, pentru că e un regizor pe care-l admir foarte mult şi sunt foarte curioasă cum lucrează cu actorii. Sper să mai am şi altă ocazie cândva.
— Ţi s-a întâmplat să nu-ţi mai recunoşti o piesă după ce a fost montată?
— Mi s-a întâmplat şi cred că ar fi putut fi evitată situaţia dacă aş fi ajuns la câteva repetiţii. Dar privind în urmă, a fost o experienţă bună, din care am învăţat. Nu regret acel spectacol pentru că a avut şi momente bune, îmi este în continuare drag.
— Ce fel de public aştepţi să vină la spectacolul – lectură „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat”
— Mă aştept să vină mulţi tineri, dar mi-ar plăcea să fie în sală şi oameni mai în vârstă, mai ales că două dintre personaje au vârsta de 50 de ani. Şi ca să divulg puţin din subiect: „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat” e inspirată dintr-un caz real, despre care am citit într-un ziar acum 4 ani. În articol era vorba de un bărbat din Iaşi care şi-a părăsit familia şi a lăsat în urmă un bilet pe care a scris că pleacă în lume să-şi caute marea dragoste, pe cântăreaţa Madonna.

Recomandările redacției