Măcelărim porcii din ogradă, în timp ce mistreții fac ravagii în culturile oamenilor

0
688

Voicu Sida 

Eram pe drumul dintre Seleuș și Nădab, acolo unde se execută o lucrare impresionantă, pe care o efectuează Compania INTECO HOLDING. În timp ce admiram profesionalismul celor care asfaltează drumul și calitatea lucrărilor care se fac, deodată văd că se opresc în fața mea mașini de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Jandarmerie, Armată, un încărcător și o furgonetă. Mă întorc din drum să văd ce se întâmplă: una dintre persoane tocmai își lua sculele și se pregătea să omoare porcii din gospodăriile oamenilor din Zărand. „Cum te duci la poarta cetățeanului să îi spui că îi iei hrana de la gura copiilor? În loc să faci niște analize, că nu toți porcii sunt bolnavi, este mai ușor să omori?“, spuneau niște locuitori ai comunei. „Prin Vama Nădlac intră porci la noi în țară fără nici un fel de opreliște. Am văzut chiar eu acest lucru. Mistreții, în schimb, nu îi împușcă nimeni“, mai spun oamenii.

Ferească Dumnezeu ce prăpăd fac și la Vârfurile și nimeni nu îi sperie măcar. Suprafețele de porumb sunt distruse aproape în totalitate de aceste sălbăticiuni. Iată ce ne spune B.L. din Zărand: „Trebuie distruse gospodăriile țărănești și noi să consumăm otrăvurile aduse de afară. În cele din urmă, vom ajunge și noi ca porcii și ca vitele“.

Voicu Sida 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.