postaRestructurările de la Poşta Ro­mână lasă mai multe cartiere şi loca­lităţi fără oficii poştale, iar în judeţ, mai multe ghişee poştale vor func­ţiona cu program redus. De pe urma măsurilor de austeritate luate de companie vor avea de suferit lo­cuitorii care, pentru a beneficia de servicii poştale vor trebui să se deplaseze în alte zone, în care oficiile nu au fost desfiinţate. Mai mult, dacă până acum, poştaşii îşi puteau îndeplini atribuţiile pe parcursul a opt ore de activitate zilnică, aceştia vor trebui să facă aceeaşi muncă în şase sau chiar patru ore.
Restructurarea Companiei Poşta Română continuă în forţă, prin disponibilizări, reduceri de program şi desfiinţări de oficii şi subunităţi poştale. Compania Națională Poșta Română a anunţat că a finalizat prima etapă a procesului de restructurare a companiei, 2.392 de angajați din ţară optând individual pentru disponibilizarea colectivă. Compania nu a avut mare bătaie de cap cu concedierile, întrucât sute de angajaţi s-au înscris de bună voie pe lista de disponibilizare, impulsionaţi de perspectiva salariilor compensatorii şi sătui de reorganizarea din sistem. Într-o primă etapă, de la nivelul judeţului Arad urmau să fie desfiinţate câteva zeci de posturi, însă numărul angajaţilor care pleacă a crescut. Şi asta pentru că unii angajaţi şi-au scris demisia, în timp ce alţii nu s-au prezentat la testarea profesio­nală, ce a vizat selectarea personalului, pe baza cunoştinţelor specifice posturilor ocupate.
„Pentru angajaţii din unităţile în care exista excedent de personal s-au făcut de curând anumite testări, iar cei care nu s-au prezentat la aceste testări sunt consideraţi respinşi. Deci, numărul celor care au căzut testările pro­fesionale prin neprezentare vor pleca, alăturându-se celor care oricum intenţionau să plece de la Poştă. Mai precis, numărul angajaţilor care pleacă este mai mare decât s-a prevăzut iniţial, în aceas­tă perioadă urmând să facem centralizări în acest sens“, a spus Ilie Tripa, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali Arad.
Sânicolau Mic, fără oficiu poştal
Dacă procesul de disponibilizare colectivă stă să fie pus în practică de la începutul lunii viitoare, tot în aceas­tă perioadă se vor face restructurări şi reorganizări în unităţi şi oficii poştale. Deşi în judeţ, mai mulţi lucrători poştali au acceptat deja să lucreze cu normă redusă, măsurile de acest gen vor continua.
Chiar dacă pare de neconceput, locuitorii unui cartier din municipiu vor rămâne fără oficiu poştal. Este vorba de unitatea din Cartierul Sânicolau Mic care, potrivit sindicaliştilor urmează să fie închis. În cartier nu mai funcţio­nează o altă unitate poştală, astfel că lo­cu­itorii vor trebui să se deplaseze în alte zone din oraş dacă vor avea nevoie de servicii poştale. Tot desfiinţat va fi şi oficiul poştal 11 din Micălaca, în acest cartier mai existând, însă, alte două subunităţi poştale. Mai trebuie men­ţionat că şi ghişeul poştal din Alfa a fost închis în urmă cu câteva săptămâni. „Oficiul Poştal 6 din Sânicolau Mic va fi desfiinţat, iar oamenii vor ră­mâne fără o unitate poştală, pentru că în acest cartier nu mai funcţio­nează alta. Vor fi nevoiţi să se deplaseze în Aradul Nou, la poştă.  În judeţ s-au făcut şi se vor mai face reduceri de norme, iar unele unităţi vor fi tranformate. Unele ghişee sunt deschise şase ore, altele patru ore, iar locuitorii trebuie să se încadreze în acest interval orar. Trebuie să spun că oamenii nu se mai pot aştepta în aceste condiţii la o calitate mai bună a serviciilor, întrucât angajaţii au acelaşi volum de muncă de acoperit în mai puţin timp şi iau salarii reduse“, a susţinut Ilie Tripa, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali Arad.

Recomandările redacției