taxi[1]

Numărul locurilor de parcare pentru taximetrişti va creşte în municipiul Arad, după ce în urma unor lucrări de reparaţii a străzilor şi a refacerii marcajelor a apărut necesitatea realizării unor modificări ale amplasamentelor staţiilor.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a informat că, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal care va avea loc joi, se va supune votului un proiect de hotărâre care are ca temă modificarea regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi.

“În urma solicitării asociaţiei care coordonează activitatea taximetriştilor din municipiu am mărit locurile de parcare şi avem în vedere să amenajăm o staţie de taximetre şi în zona Staţiei CFR”, a spus primarul.

Conform noului regulament, care va fi supus votului în şedinţa Consiliului Local Municipal, în zona Teatrului Clasic “Ioan Slavici” vor fi 13 locuri de parcare pentru taximetrişti. Zece dintre acestea vor fi pe Bulevardul Revoluţiei, între Piaţa Avram Iancu şi strada Unirii, iar 3 pe Bulevardul Revoluţiei, pe tronsonul străzii Unirii până la imobilul cu nr. 97.

De asemenea, patru locuri de parcare pentru taximetrişti vor fi amenajate în zona Parcului Reconcilierii Româno-Maghiare, pe tronsonul cuprins între strada Ecaterina Teodoroiu şi strada Vârful cu Dor.

În zona Catedralei ortodoxe vechi vor fi 7 locuri de parcare pentru taxi, pe tronsonul cuprins între strada Meţianu şi strada Ştefan Cicio Pop.

În ceea ce priveşte amenajarea unei staţii pentru taximetre în zona Staţiei CFR, urmează să se găsească o locaţie pentru acest obiectiv.

 

Recomandările redacției