În cursul zilei de joi, 03.08.2023, Primăria Municipiului Arad, prin direcția de specialitate și operatorul economic contractat în acest scop va executa lucrările de amenajare a sensului giratoriu provizoriu  la intersecţia străzilor Ioan C. Brătianu, General Vasile Milea și Traian Moșoiu. Măsura are ca scop fluidizarea circulaţiei într-una dintre cele mai tranzitate intersecții din municipiu. Pe durata executării lucrărilor, agenții Direcției Generale Poliția Locală vor fi prezenți în intersecția afectată de această schimbare pentru a oferi asistență la dirijarea traficului.   „Vă rugăm de asemenea să respectați  indicatoarele rutiere montate în zonă și să circulați cu prudență”, spun reprezentanții autorității locale.

Recomandările redacției