Mamă cu opt copii, nu are unde să locuiască în Arad! Drama pe care o trăiesc la ei acasă nu e suficientă: lăsați fără ajutorul promis, familii întregi de ucraineni ajung pe drumuri

Drama pe care o trăiesc la ei acasă, în Ucraina, nu le este de ajuns. Alungați de război, sfâșiați de gloanțe și despărțiți de cei dragi, fie prin moarte, fie de front, terorizați și așteptând cu sufletul la gură vești de la tatăl ori soțul care a rămas pe front să își apere țara sau ce a mai rămas din ea, cu gândul că la un moment se vor putea întoarce acasă, familii întregi de ucraineni trăiesc la marginea prăpastiei în orașul nostru.

Nu doar că pur și simplu nu mai au unde să locuiască, dar percepția românilor despre război parcă s-a modificat radical. Dacă la începutul atacului criminal al Rusiei și al invaziei ucrainenilor, toți românii erau în lacrimi de mila lor, așteptându-i cu brațele deschise și cu flori, acum le închid ușa în nas și nici nu vor să mai audă de drama unor oameni lipsiți de ajutor.

Au ajuns să fie atât de hăituți din toate părțile, încât ucrainenii își pun semne de întrebare dacă nu cumva sunt furați și de români. Iar semnele lor de întrebare sunt extrem de îndreptățite. Un prim pas pe care românii, unii dintre ei, clar că l-au făcut a fost să profite de pe urma dramei care s-a abătut asupra ucrainenilor.

„Statul român oferea 70 de lei pe zi fiecărui refugiat din Ucraina. Din aceștia, 50 de lei ajungeau la proprietar pentru plata chiriei, iar 20 de lei la fiecare ucrainean pentru cheltuieli de mâncare, haine, întreținere. Din aprilie, însă statul român a oprit aceste plăți, deși spunea că banii vor veni în continuare. În aceste condiții, pentru multe din familiile de ucraineni care s-au stabilit în Arad este practic imposibil de trăit. Am ajuns să credem că banii sunt de la Uniunea Europeană, iar statul român îi oprește pentru el“, ne-a spus un ucrainean stabilit în Arad, care deși și-a găsit un loc de muncă nu își poate susține fără ajutorul de la stat cei cinci copii.

Cazul său este însă unul decent, pentru că sunt unele și mai tragice. „Sunt o mamă singură cu opt copii. Soțul meu este în Ucraina, nu a mai apucat să ajungă. Nu îmi pot permite un loc de muncă pentru că nu am cu cine să îmi las copiii, iar de ajutor nu mai beneficiez din aprilie. Am mai avut ceva bani strânși, dar în curând se vor termina. Se apropie iarna și nu știu cum voi supraviețui cu copilașii mei“, ne-a spus femeia năpădită de lacrimi și disperare.

„Mulți proprietari au crescut prețurile atunci când am beneficiat de ajutor. Acum nici măcar nu vor să mai audă de noi. Când aud că suntem din Ucraina ne închid ușile. Sunt conștienți că la sfârșitul lunii nu știm dacă putem să ne achităm sau nu chiria. Suntem foarte multe femei singure cu copii, iar soții noștri sunt pe front, acasă“, ne mai spune o femeie, mama a doi copilași.

„Sunt din Lugansc, regiune ocupată acum de ruși. Soția mea a murit de cancer, am un copil cu handicap, boală pe care statul român nu i-a recunoscut-o nici acum, deși în mod normal ar trebui să beneficiez de ajutor. Mai un copil mic. Îmi este foarte greu să mă descurc cu un copil cu handicap, care depinde în totalitate de mine, și cu un copil mic. Cu toate acestea, am loc de muncă și trag de mine să supraviețuim. Fără ajutorul pentru plata întreținerii pur și simplu nu mai am însă cum. Este jale ce se întâmplă cu noi. Acasă nu ne putem întoarce din cauza războiului, iar aici suntem condamnați să murim de foame“, ne-a declarat un refugiat.