În acest weekend se va desfășura Zilele satului Horia, iar primarul Mihai Mag a dezvăluit deja ingredientele necesare pentru succes: „Sâmbătă 26 august și duminică 27 august, vă așteptăm la Horia să sărbătorim împreună “Zilele satului Horia”.

Mâncarea bună, muzica de calitate și vremea plăcută, sperăm să fie ingredientele unui weekend reușit!“, a declarat primarul.

Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Vladimirescu, Casa de Cultură Vladimirescu, în colaborare cu Asociația „Noi pentru viitor“, va avea loc pe Stadionul „Real Horia“.

Astfel, sâmbătă vor concerta Amalia Paven, Ianis Dehelean, Ana Kiss, Anastasia Solomie, I.M.D., Weekend Stage, DJ Andrei Toc.

Duminică, pe scenă vor urca: Darius Cristea, Tania Tămaș, Răzvan Nuțiu, Adrian Petcu, Maria Costache, Maria Aiftincăi, Marinela Racz, Ansamblul Vatra Arădeană, Ansamblul Folcloric Florile Mureșului, Diana Giorgiana Mihuț, Grupul Vocal Sânzienele și Feciorii Zărandului, Marius Ciprian Pop și Cornel Borza.

Recomandările redacției