Mantia mărturisirii
Nu din comoditatea duminicală nu am participat până acum la şedinţele de cenaclu „Lucea­fărul”, ci dintr-o o teamă care mă bântuie de mult, ca un fulger nimicitor.
Au fost prin urbe sau urne! atâtea circulare care ameninţau printr-o grupare de trei cifre, chimicalul cum că vor fi şi acizi şi nuclei care vor dizolva „submaculatura” şi „subliteratura” noastră de frustraţi-amatori şi cum că şcoala de critică literară arădeană va critica nu persoana care se va înscrie, în prealabil, la citiri în cenaclul celor trei litere, ci opera. Restul să stea cuminţi pe margini!
Şi-apoi, consultând din Călinescu, nu am găsit termeni de „amatori” ci scriitori minori, decadenţi, care, parcă sună a încurajare, nu a blamare, ca rezultat că, dacă nu vinzi opera unuia prin şcoli eşti declarat că faci de ruşine… locul de muncă!!! Al cui? Şi nici nu ştiam să existe şcoli care să licenţieze critici literari…
Mantia metaforei
Lansarea cărţii de debut a lui Silviu Huţanu are un titlu frumos desprins din „Dragostea, eterna poveste”, Ed. Nou Scrib, 270 de pagini şi peste două sute de poeme.
O carte de o încărcătură grav -emoţională cu influenţe din poezia clasicilor şi nu numai, plină de simboluri, a cărei prozodie îi conferă naturaleţe, supleţe şi frumuseţe lirică.
Iată câte ceva din concreteţea expresivităţii: epitete postpuse – dorul tainic, banca veche, iarba mătăsoasă ş. a; epitete antepuse prin predicat nominal – ce dulce-i chemarea, frumoasa privighetoare; exprimări de viitor popular – te-oi mai vedea, sau la condiţional-optativ ca o rugă mereu prezentă în catrene – de-o fi, aş vrea ş.a; perso­nificări – mi-aleargă gândul, mi-a răspuns doar soneria; metafore şi comparaţii – frigul ca de gheaţă, ochii tăi ca zarea, ceasul inimii, precum şi mute rugi ca pure invocaţii către prea albastrul ochilor de cer, de neplecată clipă. Motive precum dorul, durerea, dragostea, ducerea, răzbat ostentativ prin poeme, semn că dusul unei fiinţe dragi doare.
Mantia melodiei
Cunoscutul rapsod popular Maria Aiftincăi, care deţine la Vladimirescu cel mai mare muzeu privat din Vestul Europei, a lansat un DVD cu douăsprezece cântece, din care a interpretat trei – şi unul în duet cu Maria Costache.
De remarcat faptul că melodiile au fost puse pe versuri ale cantautoarei, din care am des­prins satira şi săgeata către o soacră întrebătoare, care e obsedată… de ceea ce ar şti să facă o noră… a cerne, a frământa, a meliţa etc. A doua cântare este una de dor îndreptat înspre fiinţa dragă, mama, iar a treia este îmbietoare, care îndeamnă la biciuirea lumii rele şi la continuarea unui ideal propus ca pe un drum bătătorit, de neascuns. Felicitări!
Au mai cântat Iasmina Pop şi Adriana Crişan.
Despre cele două întâmplări de suflet s-au aplecat cu remarci binevenite Mircea Iovi, Eugen Pădureanu, Sava Sifora şi domnul Henţ.
Şedinţa, care a fost colorată cu flori curgătoare dulci… prin fiori liric-muzicali, a fost organizată în preziua aniversării zilei de naş­tere a Mariei Aiftincăi, cea care, în curând, va celebra jubileul a 50 de ani de artist şi rapsod, şi a fost prezidată de Vladimir Belity, pre­şedintele Cenaclului Luceafă­rul, care a spus: „Azi avem folclor şi o poezie a vârstei”.
Mantia muzei
În firească şi lentă concluzie, am asistat la o îmbinare a cânte­cului desprins din muza creaţiei.
La un cenaclu unde nu ai cum să nu te re-simţi bine, re-confor­tant şi re-compus din petice de ritm, rimă savoare şi candoare.
Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției