Mara Popa, una dintre elevele de 10 ale Aradului

0
720

Mara Popa este una dintre cele două eleve din județul Arad care a obținut media maximă la examenul național de Bacalaureat. Este elevă a Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal, la fel ca și colega ei care a luat celălalt 10.

Visul Marei este acela de a deveni creator de modă. „Voi urma cursurile de Design vestimentar la Timișoara, pentru început. Nu știu unde voi continua după aceea, poate undeva în străinătate“, ne-a declarat Mara, imediat după aflarea notei de la Bac. „

Nu mă așteptam absolut deloc la această notă. Nu mi-am propus să iau 10, nu am avut acest gând. Știam că nu am greșit nimic, dar nu am îndrăznit să visez chiar media 10. Sunt extrem de emoționată și fericită în același timp“, ne-a mai spus Mara.

La fel de emoționată și încântată a fost și mama Marei, care ne-a declarat: „Nu este un rezultat neașteptat din partea Marei, dar parcă nici la 10 nu ne așteptam. Sunt extrem de fericită și încântată. Nu pot să fiu decât mândră de Mara“.

Mândru de isprava elevelor sale este și Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal. „Sunt fericit și încântat să avem copii cu rezultate foarte bune. Au demonstrat seriozitate, muncă susținută, perseverență. Este un rezultat extraordinar în primul rând pentru ele, dar și pentru școala noastră. Consider că școala noastră le-a pregătit bine pentru viață. Sunt mândru de ele și le doresc succes pe mai departe“, ne-a spus Sorin Haiduc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.