Conform Mediafax, Consiliul de Administraţie al CFR SA l-a numit în funcţia de director general interimar pe Marius Chiper, până în prezent director general adjunct Investiţii în companie, a anunţat măraţi administratorul reţelei feroviare.

„Chiper va coordona activitatea CFR SA până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice”, conform unui comunicat al CFR.

Din martie până în decembrie director general la CFR SA a fost Dan Costescu, acesta preluând însă portofoliul Transporturilor în Guvernul Cioloş.

Chiper este de profesie inginer şi are o experienţă de peste 21 de ani în domeniul feroviar.

Recomandările redacției