Polițiștii locali își continuă activitatea de ridicare a mașinilor. Astfel, în intervalul 18 septembrie-1 octombrie, nu mai puțin de 28 de șoferi au fost norocoșii care nu și-au mai găsit mașina acolo unde au parcat-o.

Cele mai multe au fost ridicate din centrul orașului și din cartierul Micălaca, mai exact în zona Pieței Mihai Viteazul și pe străzile Aviator Ioan Sava și Păstorului.

Pe lângă acestea, au trecut abia două weekend-uri de când polițiștii locali ies în stradă și în zilele care ar trebui să fie libere. Astfel, de la momentul implementării deciziei de scoatere în teren a autoutilitarelor de ridicare sâmbăta și duminica se înregistrează deja soluționarea a 16 astfel de cazuri în zilele de repaus săptămânal.

În perioada următoare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări se vor concentra asupra zonelor din apropierea lucrărilor la partea carosabilă. Aici șoferii tind să parcheze neregulamentar și reușesc de asemenea să compromită eforturile depuse pentru utilizarea la maxim a benzilor de circulație disponibile. De asemenea, vor fi avute în vedere situațiile de blocare a căilor de acces către ghenele de gunoi și stațiile taxi.

Recomandările redacției