După despărțirile de Vădrariu, Pop, Cubleșan și Janos, UTA părea să fi găsit o altă formulă stas, ce a început meciul cu Mioveniul, din care s-au câștigat din nou trei puncte după o lună de zile. Dar, după disputa cu argeșenii, Manea, Enescu și Miculescu au ieșit din acest „unsprezece”, astfel că Ionuț Popa a trebuit să apeleze la alți jucători.
Dacă Iuga și Oprea au intrat automat în schemă din moment ce au mai bifat destule minute oficiale în acest sezon, utilizarea lui Cristinel Matei a surprins puțin. Trimis la echipa a doua în urmă cu cinci runde, mijlocașul de 22 de ani se antrenează din nou sub comanda lui Popa de la începutul acestei săptămâni și sâmbătă a fost titularizat în spatele vârfului Rus. „L-am folosit pe Matei, fiindcă era singurul mijlocaș de legătură, care să ne lege puțin de la mijloc în sus. Știam că din punct de vedere fizic nu stă bine după pauza lungă făcută, dar nu am avut soluții. Chiar nu am vrut să pierdem acasă jucând numai cu copii și să rămânem doar cu satisfacția că am folosit mulți juniori. A rezistat 50-55 de minute destul de bine, dar se vede că nu are ritm de joc, poate va primi și la Constanța posibilitatea să joace”, a explicat antrenorul „roș-albilor”.
UTA a dominat mare parte a reprizei secunde, a egalat și și-a creat ocazii importante, dar în ultimele 6-7 minute a riscat să primească golul unei înfrângeri nemeritate. Ionuț Popa și-a motivat și schimbările, arătând cu degetul spre David Popa, care nu a reușit mai nimic în cele 15 minute jucate. „Daniel Dan nu a jucat în campionatul acesta și știam că e proaspăt și că poate aduce un plus. Isac e al șaptelea sau al optulea copil introdus azi pe teren și nu a prea putut ține ritmul.
L-am băgat și pe David (n.a. Popa) pentru că are viteză și putea profita de spațiile mari din apărarea lor. Credeam că poate aduce un plus, dar nu îl înțeleg pe acest copil. Este chiar simpatic, dar nu știu, nu joacă și are niște calități bune. Am avut pe final o contră trei la trei, își putea dezechilibra ușor adversarul direct, dar s-a împiedicat în minge…”, a mai subliniat Ionuț Popa.
Într-adevăr, pentru Daniel Dan vorbim despre un debut stagional, acesta jucând ultimul său meci oficial în ultima rundă a stagiunii precedente, la Pitești.

Recomandările redacției