UTA a jucat în zile de sâmbătă în primele două etape ale noului sezon de Superligă, dar în următoarele două va intra pe teren lunea. Mai întâi, „roș-albii” vor întâlni Universitatea Cluj la Arad pe 29 iulie, de la ora 19:00, iar apoi vor juca în deplasare cu Unirea Slobozia pe 5 august, de la ora 19:00, lucru confirmat de LPF, care a dezvăluit astăzi programul etapei a patra. Stadionul nou-promovatei nu este disponibil în acest debut de sezon, așadar meciul se va disputa la Clinceni.

Gruparea pregătită de Adrian Mihalcea are un început excelent de sezon, cu patru puncte obținute din duelurile cu Farul și FCSB.

Iată programul complet al etapei 4 din Superligă: 

Vineri, 2 august 

Ora 19:00 Oțelul Galați – FC Hermannstadt

Ora 22:00 Dinamo – Gloria Buzău

Sâmbătă, 3 august

Ora 19:00 Farul Constanța – Poli Iași

Ora 22:00 FC Botoșani – FCSB

Duminică, 4 august

Ora 19:00 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești

Ora 22:00 CFR Cluj – Universitatea Cluj

Luni, 5 august

Ora 19:00 Unirea Slobozia – UTA Arad

Ora 22:00 Rapid – Sepsi Sf. Gheorghe

NOTĂ: Liga Profesionistă de Fotbal a decis inversarea turului cu returul partidei Universitatea Cluj – CFR Cluj, programat în etapa a 4-a. S-a luat în considerare că imposibilitatea disputării jocului programat inițial (Universitatea Cluj – CFR Cluj) pe Cluj Arena este una obiectivă și insurmontabilă, întrucât aceasta a intervenit independent de voința clubului gazdă (Universitatea Cluj), iar cele patru zile consecutive în care urmează a se desfășura festivalul Untold (8 – 11 August) nu pot suporta nicio modificare. Este de notorietate faptul că acest eveniment primește sute de mii de participanți din întreaga lume și implică organizarea din timp a multor structuri (formații, hotelieri, transportatori, evenimente conexe etc), conform datelor prestabilite la care am făcut referire.

Soluția inversării etapei din tur cu cea din returul sezonului regulat este conformă și cu dispozițiile art. 12.42 din ROAF, din moment ce modificările au loc în aceiași fază a competiției (sezonul regulat), iar această măsură, în contextul acordului exprimat de toate părțile implicate, satisface interesul general al LPF, respectiv acela al desfășurării competiției.

 

FOTO: UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției