Scandalul medicilor falşi care au ajuns să profeseze în spitalele din România se extinde şi la Spitalul Judeţean din Arad.

Medic fals la Arad, dezvăluit de conducerea Colegiului Fizicienilor Medicali. În plin scandal al medicilor falşi care au ajuns să profeseze în spitalele din România, Colegiul Fizicienilor Medicali susţine că există persoane neinstruite corespunzător şi care practică profesia de fizician medical și anume, persoane care de fapt sunt pregătite ca: inginer mecanic, bioinginer sau chimist. Concret, vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor Medicali a explicat, la postul de televiziune Digi24 care sunt nemulţumirile sale legate de cei care lucrează fără a avea studiile necesare. Cele opt persoane au lucrat ca fizicieni medicali în unităţi medicale private şi de stat din Bucureşti, Bacău, Alba, Teleorman, Arad. Printre atribuţiile şi responsabilităţile fizicianului medical se numără calculul dozei de radiaţie administrate pacientului bolnav de cancer, întocmirea individuală a planului de tratament şi calibrarea calităţii aparaturii de radioterapie.

Ministerul Sănătății și CNCAN, „în complicitate” 

El mai spune că, deși nu au pregătirea adecvată, au obținut acte de la Ministerul Sănătății și CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), „în complicitate”, și lucrează în spitale, „punând în pericol sănătatea pacienților”. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că aceste persoane au studii superioare de specialitate. „Eu personal nu am primit nimic la Ministerul Sănătăţii. E vorba de persoane cu studii superioare care se presupune că ar fi obţinut competenţe în acest domeniu. Aceste persoane au studii superioare, tehnice”, a explicat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Reglementate-nereglementate

Marin Bodale, vicepreședintele Colegiului Fizicienilor Medicali din România, a declarat că trei-patru persoane au solicitat înscrierea în colegiu, în calitate de membru, pentru a induce în eroare autoritățile competente, dar instituția a depistat opt persoane care practică profesia de fizician medical fără o pregătire în fizică medicală, cu toate că legea explică foarte clar care sunt procedurile de recunoaștere a unei diplome. El a mai spus că de foarte mulți ani Colegiul Fizicienilor Medicali a cerut un dialog atât cu Ministerul Sănătății, cât și cu CNCAN, dar „aceștia nu au dorit să vină la masa dialogului niciodată să reglementeze clar acestă profesie și să spună care este organismul care certifică profesia și vedem că viața pacienților este în pericol”.

Reacție a Spitalului Județean Arad

Pe de altă parte, conducerea Spitalului Județean Arad asigură că angajata în cauză este bine pregătită, din punct de vedere profesional pentru funcția pe care o ocupă și are studiile superioare de specialitate corepunzătoare pentru acest post. „Referitor la informațiile apărute în mass-media centrală și locală, despre doamna V.N., angajată în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pe postul de fizician medical debutant, precizăm că doamna V.N. este angajată în instituția noastră din ianuarie 2018 urmare a promovării unui concurs  organizat în conformitate cu prevederile HG nr. 286/2011. Angajata noastră este licențiată în Bioinginerie Medicală, profilul Medicină, specializarea Bioinstrumentație și Tehnici Medicale,  din cadrul  Universității de Medicină și Farmacie «Gr. T. Popa» Iași. Conform Normei privind expertul în fizică medicală aprobată prin Ordinul comun nr. 1272 din 17.10.2006 al Ministrului Sănătății Publice și nr. 266 din 09.10.2006 al Președintelui (NSR-38), Comisiei Naționale pentru Controlul Activitãților Nucleare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 906 din 07/11/2006, în ceea ce privește expertul în fizică medicală la articolul 7  – Educația și pregătirea profesională a fizicianului medical cuprinde trei nivele – se precizează: «Primul nivel: Fizicianul medical debutant trebuie să aibă cel puțin licență în fizică sau echivalent (matematică, informatică, chimie fizică, inginerie electronică, electrică sau mecanică, etc.)»; de asemenea, conform articolului 5 din aceași Normă «Fizicianul medical are o educație și o  pregătire profesională de grad universitar sau echivalent în fizică sau tehnologia radiației aplicată expunerilor medicale la radiații ionizante și o o pregătire practică de lucru în colaborare cu personal medical din instituții medicale, universități sau institute de cercetare»; Bioingineria Medicală este o specializare a unei Facultăți de Medicină. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu avem Laborator de Radioterapie”, spun reprezentanții Spitalului Județean Arad.

Recomandările redacției