Foarte multe arădence sunt familiarizate cu dietele. Una dintre cele mai populare în ultima vreme este și ,,postul intermitent”, care dă rezultate foarte bune în pierderea kilogramelor ânsă specialiștii atrag atenția că ne poate afecta grav sănătateași chiar mai rău.

Privarea de mâncare între anumite ore, este denumită post intermitent și a devenit populară în ultima perioadă pentru că are rezultate rapide. Cei care vor să slăbească pot mânca tot ce vor, dar numai în decursul a câteva ore din zi. De exemplu, unii adepți stau și 20 ore nemâncați și recuperează în celelalte patru.

O practică deloc sănătoasă, avertizează medicii nutriționiști, mai ales pentru persoanele de peste 40 de ani. Pentru că săritul peste mese ne poate aduce boli de inimă și, în cele din urmă, un deces prematur. Medicul nutriționist Anca Hâncu a explicat la Digi24 că această dietă care este acum la modă, cea care se referă la o singură masă pe zi, „e una dintre cele mai nesănătoase”, deoarece duce la „tulburări de metabolism, creșterea colesterolului și a tensiunii, poate duce la moarte prematură sau subită.”

„Va activa foarte mult senzația de foame, crescând un hormon al foamei, duce la tulburări de comportament alimentar.

Principalul pericol e foamea extremă. Această dietă poate produce scădere rapidă în greutate, dar pe termen lung nu e sustenabilă. Oamenii restricționează alimentația într-o anumită perioadă, dar mănâncă ce vor ei, mănâncă alimente care nutrițional nu sunt valoroase. Echilibrul dintre cantitate și calitate e foarte important. Cel mai bun model alimentar este – trei mese pe zi plus două gustări, putem mânca mai puțin la o masă. Oricine dorește să scadă în greutate trebuie să urmeze regula timpului, să scazi un kilogram de săptămână”, a declarat medicul. Unele planuri de dietă și fitness pot face mai mult rău decât bine. Fie că este vorba de post intermitent, de reducere a carbohidraților sau de dieta Keto, noi cercetări le recomandă prudență celor care își limitează obiceiurile alimentare.

Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee Health Science Center spun că a avea o singură masă pe zi crește riscul de deces la adulții americani cu vârsta peste 40 de ani, scrie studyfinds.org. Potrivit acestor cercetători, „săritul peste mese” poate avea efecte dăunătoare asupra sănătății.

Adina a ținut această dietă câteva luni și a slăbit spectaculos, însă după o perioadă în care a fost nevoită să renuțe la acest regim, kilogramele au revenit, ba chiar s-au dublat. În plus femeia s-a ales și cu grave probleme de sănătate. ,,Am ținut șase luni dieta, am slăbit mai bine de 20 de kilograme. Pe timpul verii am fost plecată din țară și am renunțat la regim. Când m-am întors în Arad eram deja foarte grasă și mă simțeam foarte rău. Am pus la loc toate kilogramele pe care le slăbisem cu regimul, plus alte câteva în plus. Am făcut niște investigații în urma cărora mi s-a spus că am grave probleme cu inima, mi-am dat metabolismul peste cap și am avut tensiune foarte mare. Acum iau tratament, dar încă nu mi-am revenit. Medicul cardiolog a spus că am fost la un pas de moarte”, povestește femeia.

Deși foarte multe femei s-au bucurat de faptul că au scăpat  de câteva kilograme în plus, medicii spun că  renunțarea la mic dejun este asociată cu un risc mai mare de mortalitate prin boli cardiovasculare.

 În mod similar, eliminarea prânzului sau a cinei poate duce la un risc mai mare de deces în general.

  • Farmacologul spune:

    Acum se exagerează și în sensul asta!! Cum sa spui ca dacă ei doar o masă pe zi iti creste colesterolul??
    Adevărul e ca trăim intr-o societate de consum și nu e bine sa aplicam o Restricție Calorica!! Noi ca manipulați trebuie sa consumăm să consumăm!! Acum cine știe pe cine au mai deranjat ăștia cu postul intermitent!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției