În săptămânile următoare se votează organele de conducere locale şi centrale ale Colegiului Medicilor din România. Alegerile locale se vor desfăşura în două tururi de scrutin: primul tur este între 29-30 noiembrie şi 1 decembrie, iar turul al doilea în perioada 6-7-8 decembrie. „Au dreptul de a alege şi de a fi aleşi toţi membri cu plata la zi a cotizaţiei către Colegiul Medicilor, cu excepţia celor care au avut sancţiuni disciplinare. Cei interesaţi îşi pot depune candidaturile la sediul Colegiului Medicilor Arad, de pe strada Vasile Goldiş nr. 3, în perioada 9 – 20 noiembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00 şi luni, 23 noiembrie până la ora 14.00. Observatorii vor fi acreditaţi în aceeaşi perioadă cu depunerea candidaturilor“, ne-a declarat dr. Dinu Ştefan Zaharia, preşedintele Comisiei Electorale Locale a Colegiului Medicilor Arad.

În cadrul acestor alegeri pot fi votaţi în total un număr de 19 membri, până în prezent fiind înscrişi în cursă 20. De regulă, cei mai mulţi se înscriu însă în ultimul moment. Există trei categorii de funcţii pentru care se pot depune dosarele de candidatură: pentru Comisia de Cenzori, Consiliul Judeţean al Medicilor şi Adunarea Centrală.

Comisia Electorală Locală a Colegiului Medicilor Arad este alcătuită din doctorii: Dinu Ştefan Zaharia (preşedinte), Elena Roxana Lupu (secretar) şi membri Daniela Cîrnatu, Maria Iova şi Mihaela Trăuşan.

Colegiul Medicilor din România are ca principal obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor şi a regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieţii sociale.

Recomandările redacției