Melinte se antrenează cu UTA, iar azi e returul cu Szeged

0
114

Azi e programată a doua confruntare a iernii dintre UTA și echipa de liga a treia maghiară Grosics Akademia Szeged. Meciul amical se joacă de la ora 13:00, pe stadionul „Motorul”.
Cele două formaţii s-au întâlnit marţi şi în Ungaria, la Gyula, iar scorul a fost alb, 0-0. Săptămâna fotbalistică a UTA-ei se încheie sâmbătă, cu un nou test programat în compania unei echipe din Ungaria: roș-albii vor fi față în față cu Fuzesgyarmat (Liga III), pe terenul grupării din țara vecină.
Altfel, la antrenamentul din această dimineaţă al UTA-ei s-a alăturat şi Cris­tian Melinte, care şi-a reziliat contractul cu ACS Poli. După Şeroni, Melinte e al doilea jucător chemat de Ionuţ Popa la UTA, antrenorul arădean lucrând cu cei doi şi la gruparea timişoreană.
Melinte are 30 de ani şi a mai jucat la UTA în anii trecuţi, chiar constant sub comanda lui Ionuţ Chirilă. Apoi a ajuns la echipa a doua a lui Dinamo, dar are aventuri şi în Italia, la Palermo şi Piacenza. Petrolul, Concordia Chiajna, CSMS Iaşi şi ACS Poli sunt cele mai recente borne ale fundaşului.
(foto: digisport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.