Merșca, la prima victorie ca „principal” al Sebișului: „În ciuda numeroaselor absențe, am practicat un fotbal bun”

0
79

După două rezultate de 0-0, Cosmin Merșca a obținut primul său succes din postura de antrenor principal al celor de la Național Sebiș. Apărarea și portarul Georgios Gakos a rămas la fel de atentă, iar Marco Enciu, care luase o singură etapă de suspendare după eliminarea de la Reșița, a făcut diferența prin golul său din debutul partidei de la Ghiroda.
Oricum, la cum s-a desfășurat partida și numărul de ocazii ratate, victoria sebișenilor putea fi mai clară. „În ciuda numeroaselor absențe, am practicat un fotbal bun, rapid și i-am pus probleme mari portarului Gakos. De altfel, gemenii și-au făcut treaba bine în cele două porți, dar eu mă bucur în special pentru Georgios care e la al treilea meci la rând fără gol primit. Fericit sunt și pentru Enciu, care – iată – nu a luat la Comisia de Disciplină mai mult de o etapă, și nici nu avea de ce să fie altfel, iar astăzi a marcat golul de trei puncte”, spune antrenorul grupării de pe malul Crișului Alb.
Pe lângă Poștoarcă și Onțel (scoși din circuit până la anul), dar și Ankomah (plecat la ACS Poli), Naționalul nu a putut conta nici pe Dumitrache și Pintea, titulari de drept în „alb-albastru”. „Pentru deplasare de la Deva, îi vom avea la dispoziție și pe cei doi și ne punem mari speranțe în toate cele trei puncte. Vrem să rămânem în lupta pentru un loc pe podium până la primăvară, dar pentru asta trebuie neapărat să mai facem 6 puncte în ultimele două etape ale turului”, a adăugat Merșca.
După meciul de la poalele Cetății devene, chiar înainte de vacanță, sebișenii găzduiesc „lanterna” din Ocna Mureș. De menționat ar mai fi că fobaliștii celor de la Ghiroda și Giarmata Vii au intrat pe teren cu tricouri albe, înscripționate cu: „Mulțumim Albert!”. Mesajul i-a fost destinat lui Alex Albert, preparator fizic pentru mai multe sezoane la Ghiroda, plecat recent din staff.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.