Târgului Educației, organizat de către Inspectoratul Școlar Arad și-a deschis astăzi porțile. Evenimentul are loc în complexul expozițional Expo Arad în zilele de 4 și 5 mai, între orele 8.00 – 14.00.
”Târgul Educației reprezintă o modalitate de prezentare a ofertei educaționale adresate elevilor absolvenți ai claselor a VIII-a, dar și liceenilor, respectiv elevilor din învățământul tehnic și profesional. Ediția din acest an propune o notă atractivă și dinamică a ofertei printr-o amplasare atât în interiorul complexului, cât și în exteriorul acestuia, a 52 de standuri expoziționale amenajate creativ de cele 40 de unități de învățământ participante și 11 instituții deconcentrate și entități din spațiul privat”, transmit reprezentanții ISJ Arad.
Activitățile de consiliere și îndrumare directă a elevilor, prin antrenamente de autoevaluare în alegerea traseului școlar și a carierei, oferite în cadrul atelierelor de lucru cu elevii de către psihologii și consilierii școlari ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, împreună cu un scurt program artistic prestat de elevii talentați ai unităților de învățământ din municipiul și județul nostru vor completa programul Târgului educației din acest an.
Un stand care ne-a atras atenția și anul acesta a fost cel al Liceului ”Ucecom Spiru Haret”. Elevii claselor de bucătari au prezentat preparate delicioase, pregătite sub îndrumarea profesorilor.
În timp ce marea majoritate a școlilor s-au promovat cu broşuri, imagini şi filmuleţe de prezentare, standul celor de la Ucecom a fost printre puţinele care au expus produse culinare realizate în laboratorul școlii de viitorii bucătari, cofetari, patiseri și ospătari.
Mulți curioși au vizitat standul liceului, unde pe lângă clasa de bucătari a fost prezentă și clasa de coafor și manichiurist.
Demonstrațiile practice specifice calificării de bucătar, frizer, coafor, manichiurist și pedichiurist au avut un real succes printre vizitatori.
Școala mai are în oferta educațională, pe lângă clasele de bucătar și coafor și o clasă de cofetar patiser, una de ospătar și vânzător în alimentație, dar și una de manchiurist-pedichiurist.
Se pare că în ultimii ani tot mai mulți adolescenți își doresc să învețe o meserie. ”De multe ori după terminarea unui liceu sau chiar a unei facultăți tinerii nu își găsesc un loc de muncă, din cauza faptului că în școala românească nu se prea face nimic practic. Absolvenții unei școli de meserii își găsesc mult mai ușor un loc de muncă, datorită calificării pe care o au”, explică un elev de clasa XI, care se pregătește să devină bucătar.