Astăzi, la Lipova începe a doua ediție a ”Micului Festival Medieval”, organizat la Crucea lui Bocu, situată pe colinele dealurilor Lipovei, locul de unde se poate observa întreg orașul, în toată măreția lui.

Cu acest prilej Primăria și Consiliul Local al orașului Lipova, invită lipovenii, cu mic cu mare, la o călătorie în timp, în vremuri medievale, la cea de-a 2-a ediție „Micului Festival Medieval” de la Crucea lui Bocu din Orașul Lipova. Pregătirile pentru eveniment sunt deja făcute, iar lipovenii sunt așteptați, în număr cât mai mare,  să se bucure de atmosfera unor vremuri străvechi.

”Sus în deal, la Lipova, la Crucea lui Bocu, de unde se vede orașul mai bine decât din orice alt loc, mâine va fi o lume de poveste. Farmecul, misterul și parfumul Evului Mediu renasc. Un mic festival medieval în adevăratul sens al cuvântului, complex și atrăgător, vă așteaptă de la ora 18:00”, spune Adrian Antoche, administratorul orașului

Așadar, cei care doresc să se bucure de o atmosferă de excepție sunt așteptați astăzi de la  ora 18:00 sus pe deal la Crucea lui Bocu.

Programul  festivalului va cuprinde un atelier de muzică medievală, atelier de tir cu arcul, prezentare de arme, instrumente muzicale, instrumente de tortură dar și de protecție specfice Evului Mediu. De la ora 20.30 va avea loc un concert de muzică medievală al formației Lupus Dacus.

Evenimentul se va încheia cu un minunat foc de tabără dar și cu festin culinar ca în vremuri medievale.

  ”Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de atmosfera de altădată, de misterele și fascinanta lume a epocii medievale la „Micul Festival Medieval” de la Lipova”, transmit

reprezentanții administrației locale.

.

Recomandările redacției