Aseară naționala de tineret a României a disputat un al doilea meci amical în această perioadă, în deplasare contra reprezentativei de tineret a Marocului. Tricolorii mici au prefațat rezultatul pe care-l va obține puțin mai târziu naționala mare, terminând partida cu același scor, 2-2. România a punctat prima, prin Dragoș Albu, în minutul 28. Marocanii, care au dominat în cea mai mare a timpului, chiar cu autoritate în repriza a doua, au întors rezultatul într-un interval de doar 5 minute, prin Dnanou (min. 73) și Maouhoub (min. 78). La fel ca în partida de acum câteva zile cu Finlanda, atacantul CFR-ului Birligea, a venit de pe bancă și a restabilit egalitatea, de data aceasta puțin mai devreme, în minutul 80.

David Miculescu a fost integralist în acest meci, fiind titularizat în banda stângă pentru ca apoi, după pauză, să fie trecut în dreapta. Spre deosebire de partida cu Finlanda, când și-a pus semnătura pe un assist-ul de la golul egalizator iar apoi pe reușita care ne-a adus victoria, decarul UTA-ei n-a mai ieșit la rampă. Fără să fi evoluat neapărat slab, Miculescu a fost o victimă colaterală a jocului modest făcut de echipa noastră, care a avut mari probleme la construcție. Jucătorul arădean a avut la dispoziție puține mingi și acelea fiind mai mult baloane trimise la bătaie pentru dueluri aeriene, multe dintre aceste angajări având o precizie aproximativă. În repriza secundă, pe fondul dominării tot mai accentuate a gazdelor, a trebuie să își asume și mai multe sarcini defensive, pe finalul meciului părând chiar că jocul său este afectat de oboseala acumulată.

Echipa antrenată de Florin Bratu a evoluat în următoarea componență: Târnovanu – Telcean, Screciu, Farcaș, A. Dumitrescu – Dr. Albu, Grameni – Cîmpanu, I. Stoica, Miculescu – Markovic. Au mai jucat: Leca, Baiaram, Lixandru, Dican, Mărginean

Într-un alt meci disputat aseară, fundașul stânga al UTA-ei, Rolandas Baravykas a fost la rândul său integralist în amicalul pe care echipa națională a Lituaniei l-a pierdut cu 0-1 în deplasare în Irlanda. Omologul său de pe partea dreaptă, Marko Vukcevic a fost rezervă neutilizată în naționala statului Muntenegru, care a învins Grecia cu 1-0, tot într-o partidă amicală.

Vukcevic se află de astăzi la antrenamentele UTA-ei, urmând ca Miculescu și Baravykas să intre mâine în programul echipei. Rămâne de văzut, mai ales în cazul ultimilor doi, în ce măsură se vor recupera din punct de vedere fizic pentru a evolua în partida de sâmbătă cu Gaz Metan Mediaș.

(foto: frf.ro)

Recomandările redacției