Mihai Fifor: Avioanele F-16 vor fi folosite la Poliţia Aeriană din luna februarie. Se lansează procedurile pentru achiziţia bateriilor de coastă

0
1280

Ministrul Apărării a susținut luni, că a discutat cu omologul său american, Jim Mattis, despre achiziţia de aeronave F-16. Mihai Fifor a mai spus că aeronavele deja cumpărate vor fi folosite din februarie la Poliţia Aeriană.

„Am discutat şi despre programul F-16, pe care dorim să continuăm să le achiziţionăm. În primă instanţă sunt cele cinci aeronave pe care urmează să le achiziţionăm tot din Portugalia, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte 12. E adevărat, am cerut sprijin şi Secretarului Apărării, pentru că fie că se cumpără din Portugalia, fie că se cumpără din altă ţară aliată, procedura e aceeaşi şi este nevoie de un acord al Statelor Unite pentru ca această procedură să aibă loc. Vă asigur că secretarul Jim Mattis ne-a dat toate asigurările că va exista sprijin pentru acest program”, a declarat Mihai Fifor, luni, după ce a participat la deschiderea anului universitar la Academia Militară din Bucureşti.

Ministrul a mai ținut să precizeze faptul că, aeronavele F-16 care au fost achiziţionate vor fi folosite, din luna februarie, la Poliţia Aeriană.

„Statul Major al Forţelor Aeriene dă asigurări că începând cu luna februarie vom putea ieşi la Poliţia Aeriană cu F-16. Atunci se termină toată procedura, toată pregătirea necesară pentru a opera aceste avioane în condiţii de maximă siguranţă şi operativitate”, a mai declarat Mihai Fifor.

Mihai Fifor, ministrul Apărării, anunţă o licitaţie de 150 de milioane de dolari: Lansăm procedurile pentru achiziţia bateriilor de coastă

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat că de luni va începe procedura de lansare a licitaţiei pentru  achiziţia sistemelor mobile de lansatoare de rachete (baterii de coastă).

„Astăzi (luni -n.r.) sperăm să putem porni procedura pentru achiziţia sistemelor mobile de lansatoare de rachete. Este vorba de bateriile de coastă, aşa cum le spunem, o nouă etapă de înzestrare majoră pentru Armata României, un program care nu face decât să vină în completarea celorlalte, asigurând României o capacitate de descurajare şi de apărare în partea aceasta a flancului estic. Astăzi se publică anunţul, după ce s-a trecut prin toate etapele premergătoare lansării acestei proceduri. În urmă cu două săptămâni am aprobat o hotărâre de guvern în acest sens, iar acum suntem pregătiţi să putem lansa această procedură”, a declarat ministrul Mihai Fifor, la ceremonia de deschidere a noului an universitar, la Academia Tehnică Militară din Bucureşti.

Valoarea contractului de achiziţie a bateriilor de coastă este de peste 150 de milioane de dolari, iar Boeing se numără printre principalele companii care ar putea obţine acest contract, conform Politico.com.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a mai declarat, luni, că a discutat cu omologul său american, James Mattis, despre achiziţia de aeronave F16.

„Am discutat şi despre programul F16, pe care dorim să continuăm să le achiziţionăm. În primă instanţă sunt cele cinci aeronave pe care urmează să le achiziţionăm tot din Portugalia, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte 12. E adevărat, am cerut sprijin şi Secretarului Apărării, pentru că fie că se cumpără din Portugalia, fie că se cumpără din altă ţară aliată, procedura e aceeaşi şi este nevoie de un acord al Statelor Unite pentru ca această procedură să aibă loc. Vă asigur că secretarul Mattis ne-a dat toate asigurările că va exista sprijin pentru acest program”, a spus Mihai Fifor, luni, după ce a participat la deschiderea anului universitar la Academia Militară din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.