Mihai Mihuţ se pregăteşte pentru un nou titlu european

0
22

La Zagreb, în Croaţia, a avut loc zilele trecute un foarte puternic turneu mondial de lupte, găzduit de United World Wrestling. La start s-au aliniat peste 40 de medaliați olimpici, mondiali și europeni, printre care opt campioni mondiali din 2018!
Campionul european de seniori și U23 și medaliat cu bronz la „Mondialele” U23 de la București, Mihai Mihuț, a reprezentat CS Astra Arad în limitele categoriei 67 kilograme, cu participarea unor sportivi din 21 de ţări.
Mihuţ a avansat până în finală, acolo unde a dat peste campionul olimpic, uzbecul Elmurat Tasmuradov, adversarul impunându-se la mare luptă.
Sportivul Astrei s-a ales cu argintul, într-o repetiţie excelentă pentru Campionatul European de seniori, care va avea loc între 4 și 10 aprilie, la București.
Mihai Mihuț, antrenat la Arad de Spiridon Stanciu, țintește în acest an al treilea titlu european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.