popririDupă zeci de ani grei de muncă, mii de seniori arădeni îşi primesc pensile ciuntite, pentru că nu şi-au putut plăti taxele şi impozitele, ratele la bănci, ori pentru că au girat pentru apropiaţi. Pentru că nu le ajung pensile, alte sute de vârstnici sunt veşnic împrumutaţi la casele de ajutor reciproc, unde condiţiile de rambursare sunt îngăduitoare. Nu­mărul pensionarilor executaţi silit a crescut dramatic faţă de anii trecuţi, iar situaţia tinde să devină fe­nomen.
Peste 7.000 de reţineri pe pensii sunt instituite în prezent, pentru datorii de tot felul, dar şi de bună voie. La urma urmei, dacă tot au fost nevoiţi să facă împrumuturi, mulţi vârstnici preferă chiar poprirea, pentru că, spun ei, aşa sunt siguri că datoriile sunt achitate. Anul trecut, peste 5.000 de seniori arădeni au cerut bani împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Alţi mii de vârstnici s-au împrumut de la CAR-ul Ligii Judeţene a Pensionarilor. Alte sute de pensionari din rural au intrat în acest sistem de întrajutorare, strânşi cu uşa de nevoi. Au cerut bani împrumut pentru că nu s-au descurcat cu cheltuielile şi au intrat într-un cerc vicios, astfel că s-au ales cu pensile poprite. „Sute de pensionari sunt în situaţia de a nu face faţă cheltuielilor din pensile pe care le au, astfel că fac împrumuturi la CAR. Aşa ajung mulţi să aibă şi pensile poprite. În prezent, pentru împrumuturi la CAR-ul ligii s-au operat în jur de 1.000 de reţineri pe pensie“, susţine Costică Corodescu, preşedintele Ligii Jude­ţene a Pensionarilor Arad.
Popriri şi reţineri directe
Sistemul de ajutor mutual nu implică nici pe departe pedepse ca şi în cazul băncilor, cooperativelor de credit ori a altor instituţii. Sute de pensionari au fost executaţi silit pentru că nu şi-au plătit ratele la bănci, fie pentru bani, fie pentru produse. Unii s-au ales cu pensii mai mici chiar dacă n-au fost debitori. Este vorba de cei de bună credinţă care au ales să fie giranţi.
Trebuie spus că, numărul popri­rilor nu este acelaşi cu cel al pensio­narilor sanctionaţi. Asta pentru că un vârstnic poate deţine o pensie asupra căreia s-au înfiinţat două sau chiar mai multe popriri, pe baza titlurilor executorii emise. Un număr mare de popriri au fost instituite în cazul seniorilor care nu au mai reusit să-şi achite diverse impozite către stat, fapt sesizat de administraţiile financiare şi primării. Şi Casa de Asi­gurări de Sănătate poate emite titluri executorii pentru cei care au înregistrat debite privind contribuţia de asigurări datorată asupra tuturor veniturilor obţinute.
Casa Judeţeană de Pensii are cali­tatea de terţ poprit în relatia pensionarilor cu instituţii, autorităţi publice locale ori persoane juridice îndreptăţite să recupereze debite în baza unor titluri executorii. Mai trebuie menţionat că un număr mare de popriri sunt de fapt reţineri din pensie, prin înţelegere cu casele de ajutor reciproc de pensionari. Mai exact, vârstnicilor li se reţine o rată direct din pensie pentru împrumuturile în sistem de ajutor reciproc, iar aceştia nu sunt rău-platnici.
„În prezent avem instituite aproximativ 7.000 de reţineri pe pensie. Acestea sunt făcute fie pentru pensionari care nu şi-au plătit datoriile la timp, fie pentru cei care sunt de bună credinţă, dar au fost nevoiţi să facă împrumuturi“, a precizat Mihaela Vasil, directorul Casei Judeţene de Pensii Arad.
Pensionarii pot contesta doar în instanţă popririle înfiinţate pe veniturile lor din pensii. Casa de Pensii doar instituie poprirea, ca urmare a unei adrese a unui executor judecătoresc. Poprirea este dispusă de către un creditor. Reţinerile se fac eşalonat şi sunt de o treime din pensie.

Recomandările redacției