Ministerul Sănătăţii s-a hotărât: a fost declarată epidemia de gripă

0
289

După ce ieri spuneau că nu se impune declararea epidemiei de gripă, oficialii Ministerului Sănătăţii au hotărât totuşi în această dimineaţă să instaureze oficial epidemia. Până în prezent au fost declarate 54 de decese din cauza gripei, cu cinci morţi la Arad. „S-ar putea ca spitalele să intre în carantină. În ceea ce priveşte şcolile, acestea vor funcţiona normal, luându-se măsuri punctual, doar acolo unde este cazul. Nu cred însă că se impunea declanșarea epidemiei. Cred că se exagerează. Anul trecut au murit 125 de oameni din cauza gripei, iar acum au murit mult mai puțini. Este adevărat că numărul morților de anul trecut a fost pe întregul sezon rece, iar acum primele cazuri au izbucnit foarte târziu și într-o perioadă foarte scurtă s-au înregistrat foarte multe decese. Dar în același timp primăvara este foarte aproape. Aradul, cu cinci morți din cauza gripei, era la un moment dat județul cu cei mai mulți decedați din țară. Oricum, noi am mai cerut 2.000 de doze de vaccin antigripal pe care urmează să le primim în această săptămână“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Ministerul Sănătății a transmis unităților spitalicești un set de măsuri suplimentare: refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute.

Instituirea terapiei antivirale imediat dupa internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa – febra și tuse, respectiv cu gripa severa (SARI) – febra, tuse și dispnee, cu debut în ultimele 10 zile, fără a aștepta rezultatul de laborator.

Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contactul pacienților internați: inițial pacienți din același salon și personalul care îi ingrijește, chiar dacă au fost vaccinați cu minimum douăsăptămâni înainte.

Vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat

Refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia.

Refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor.

Transferul imediat al cazurilor cu tablou clinic compatibil cu gripa/gripa severa (SARI) în spitalul/secția de boli infecțioase. În caz de supra-aglomerare a acestuia/acesteia se vor asigura condiții de izolare pe secția de origine sau într-o altă secție, cu personal dedicat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.