Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, apreciază că reducerea impozitelor pe muncă poate avea loc doar în condiţii de sustenabilitate financiară şi de reechilibrare a balanţei demografice a României prin programe naţionale de creare de locuri de muncă, menţionând că deficitele la bugetul naţional sunt „foarte mari” în momentul de faţă.”Domnul prim-ministru a spus că îşi doreşte acest obiectiv, ca lucru pe care ni-l dorim cu toţii, dar trebuie să fim de asemenea foarte conştienţi că avem un declin demografic astăzi, care face ca numărul celor care intră ca plătitori în sistem să difere foarte mult de numărul celor care sunt beneficiari astăzi în sistem. Avem 5,4 milioane de beneficiari în sistemul de pensii şi avem plătitori undeva la 3,5 milioane. Practic, cele două cifre spun mare lucru şi acest deziderat, după ce vom trece de pasul acesta pe care îl avem cu partea de sustenabilitate financiară a României poate fi dus la bun sfârşit dacă avem programe naţionale de creare de locuri de muncă, pentru a reechilibra balanţa demografică a României. În caz contrar, se generează deficite foarte mari. Nu aţi vrea să ştiţi cât sunt ele astăzi, la momentul la care discutăm”, a declarat Boloş. Ministrul a vorbit şi despre eliminarea scutirilor la sănătate pentru anumite categorii de personal, spunând că s-a ajuns ca 1,2 milioane de angajaţi să nu mai achite contribuţia la sistemul medical şi astfel să se creeze un deficit „enorm”. (sursa: Agerpres)