Antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic, a câștigat procesul cu Dinamo, iar gruparea din capitală va fi nevoită să-i plătească 32.000 de euro tehnicianului.
Decizia definitivă a fost luată astăzi de Curtea de Apel București, care i-a dat dreptate lui Rednic: „Admite apelul. Schimbă în totalitate sentința apelată, în sensul că – Admite contestația. Obligă administratorul judiciar la plată către contestator a sumei de 32.000 de euro cu titlul de creanță curentă. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 16.10.2024”
Tehnicianul a fost demis de „câini” la finele lui 2021, după doar 12 meciuri. Dinamo tocmai intrase în insolvență în acel an, mai exact în vara lui 2021. „Puriul” a acuzat tratamentul la care a fost expus de conducerea de atunci a clubului, Răzvan Zăvăleanu (administrator judiciar) și Iuliu Mureșan (administrator special), solicitând plata a patru salarii.
Rednic a oferit și o primă reacție după această decizie, pentru gsp.ro: „Dacă erau corecți cu mine și mă chemau atunci și-mi spuneau: «Vezi că-i deranjezi pe unii și trebuie să reziliem!», atunci nu aș fi cerut absolut nimic. Nu s-ar fi ajuns niciodată la acest caz. Dar am fost tratat cum am fost tratat și nu admit să mă dai afară printr-o informare pe WhatsApp?! Mi s-a părut strigător la cer. Mai ales că eu întotdeauna am lăsat de la mine când a fost vorba de Dinamo. Când nu e respect, eu nu iert pe nimeni! În încheiere, dar nu în cele din urmă, vreau să-i mulțumesc în mod deosebit avocatei mele, Madi Ghioca”
Decizia sosește cu mai puțin de trei săptămâni înainte de meciul dintre Dinamo și UTA, care se va disputa în capitală sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 21:00, în cadrul etapei 15 din Superligă.
acum este cazul să îi batem pe DINAMO, SPER SĂ FIE CU NOROC….atunci cand au scapat de la retrogradae a fost ultima etapa și jucatori nu mai erau cu capul la fotbal, doar la vacanță putea sa spună orice Mister…acum este cazul măcar cu un egal sa venim de la buc!