UTA caută în continuare primul succes pe teren propriu din acest sezon de Superligă, iar în etapa a noua „roș-albii” vor primi vizita celor de la FC Hermannstadt, luni, de la ora 18:00. Dacă arădenii sunt pe loc de baraj, 14, cu 7 puncte, formația pregătită de Marius Măldărășanu ocupă poziția a șaptea, cu 11 puncte. Sibienii vin după două victorii pe propria arenă, 2-0 cu FCSB și 6-2 cu Politehnica Iași.

Mircea Rednic a anticipat partida de luni: „E o echipă ce vine după două rezultate foarte bune ca și joc, ca moral va fi un meci greu, îi știm, îi cunoaștem, pe noi ne interesează ca noi să avem atitudine bună, să nu mai ratăm ocaziile pe care mai mult ca sigur ni le vom crea și să luăm cele trei puncte. E o echipă ce a avut probleme la început, nu au fost omogeni, au venit mulți jucători, e clar că au avut nevoie de timp, același lucru l-am cerut și eu. Va fi un meci greu, e clar. Cred că avem cel mai bun teren din țară la această oră, ambele echipe vor juca pe același teren, mai mult ca sigur nu va fi cum a fost la București cu FCSB, avem drenaj bun, nu va fi o problemă terenul. Problema va fi ca noi să reușim să înscriem din ocaziile pe care mai mult ca sigur le vom avea. Hermannstadt a adus jucători buni, Căpușă după 7-8 etape e rezervă la ei, au un lot bun, dar eu am încredere în băieții mei, să fie mai responsabili și mai atenți la ocaziile avute și la fazele fixe, am tot luat goluri din fazele fixe. Cred că și jocul nostru a crescut, e o echipă bună dar nu o echipă pe care să nu o poți bate. Suntem într-o situație în care ducem lipsă de puncte, dacă e să fac o comparație între ce a fost sezonul trecut și acum, noi atunci am suferit la început de campionat, în aceeași etapă aveam tot 7 puncte și un meci mai puțin cu Farul, dar nu ne cream ocaziile pe care le-am avut sezonul acesta. E clar că indiferent cu cine jucăm trebuie să ne gândim să câștigăm acasă, atmosfera va fi cum e de obicei la Arad, sunt sigur că băieții sunt conștienți că e un moment important. Începe o nouă etapă, așa le-am și spus, ce pot să le reproșez e că nu am reușit să luăm puncte, ca și atitudine și prezență chiar nu am ce să le reproșez. Tocmai de asta spun, aceste două săptămâni pe care le-am avut la dispoziție mă fac să cred, pe mine mă interesează punctele, până acum am jucat, am avut multe ocazii și au fost meciuri când nu am luat niciun punct, ca la Botoșani. E primul meci după pauză și mă interesează punctele. Nu vreau să spun că facem spectacol, nu ne interesează, simt că și suporterii sunt la limită, și-au cam pierdut răbdarea, dar ei trebuie să înțeleagă că din punct de vedere al jocului eu cred că stăm bine”

Tehnicianul a debutat pe banca UTA-ei în Superligă cu o victorie la Arad împotriva sibienilor, iar de atunci cele două formații s-au mai întâlnit de trei ori: o dată s-au impus „roș-albii”, iar Hermannstadt a câștigat în două rânduri.

FOTO: UTA Arad

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției