UTA a obținut luni prima victorie din noul sezon, 1-0 la Clinceni cu Unirea Slobozia, iar mâine, de la ora 19:00, „roș-albii” se vor lupta pentru primul succes pe teren propriu. Arădenii vor avea în față un adversar dificil, Oțelul Galați, formație care conduce clasamentul Superligii după primele patru etape.

Mircea Rednic a anticipat partida contra gălățenilor: „Au fost multe lucruri pozitive la întâlnirea cu Slobozia. În primul rând nu am luat gol, în fața unei echipe ce are cam același stil cu al celor din Galați. Adică, o echipă muncitoare, agresivă, care se bate pentru fiecare minge și care fizic stă foarte bine.  Așadar, a fost un examen bun, un antrenament, în ghilimele, pentru meciul cu Galațiul. Oțelul e o echipă foarte bună, care s-a adaptat la filosofia domnului Munteanu. Nu știu dacă Dorinel se gândește la revanșă, pentru că au pierdut aici (n.a. în play-out-ul sezonului trecut), el doar se gândește să câștige mereu. Sunt foarte bine organizați și ați văzut că nu cedează, golurile le-au marcat spre sfârșitul meciurilor. E o echipă dificilă, mai mult ca singur Dorinel dorește să câștige pentru că echipa sa e primul loc. Au avut și puțin noroc, dar nici nu mai contează, sunt pe primul loc, înseamnă că jocul lor merge. Dar și pentru noi meciul de sâmbătă e cel mai important, ar fi păcat ca după efortul pe care l-am făcut la Clinceni să nu câștigăm aici, acasă, în fața suporterilor. Adică să nu facem tot ce e posibil să luăm cele trei puncte”

Tehnicianul nu se poate baza mâine pe Andrei Dumiter, accidentat de mai multă vreme, dar nici pe portarul Dejan Iliev, care a suferit o problemă medicală în această săptămână.

FOTO: captură UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției