UTA a suferit a doua înfrângere a sezonului în această seară la Botoșani, scor 0-1, după un meci extrem de frustrant. Ezekiel, Omondi și Fabry au ratat din poziții excelente, inclusiv singuri cu portarul Kukic, iar gazdele au profitat de lipsa de inspirație din atacul arădenilor și s-au impus cu un gol marcat de bosniacul Sadiku, la capătul unei faze fixe.

Mircea Rednic a reacționat la final: „La cum s-a jucat, n-am fi meritat să pierdem. Vorbesc de prima repriză, când am avut trei situații de superioritate și în loc să dăm ultima pasă cum ar trebui să o dăm, am dat ori șutată, ori în spate și n-am reușit să înscriem. Când ai în repriza a doua patru situații clare, trei singur cu portarul, și nu dai gol, n-ai cum să ai pretenții să câștigi. Ei nu au avut situații sau ocazii mari, în afară de cea din prima repriză de la Lopez, când a avut acel șut care a lovit bara și a ieșit. Noi am avut posesia, am dominat jocul, ne-am creat ocazii, i-am surprins de nenumărate ori, mai ales în repriza a doua, dar n-am reușit să înscriem. Și am luat gol iar din corner, fază fixă, n-ai voie. Jucătorii mei cu experiență și-au pierdut oamenii, și Râpă și Benga, iar dacă ei, în momentele astea importante, pierd marcajul, e foarte greu. Dar, ca joc nu am ce să le reproșez, băieții au jucat, din moment ce ai ajuns și ți-ai creat atâtea situații, echipa a jucat. Dar degeaba ai jucat și n-ai reușit să iei nici măcar un punct. La ce ocazii am avut, nu poți să zici că era echitabil un rezultat de egalitate. Când ai atâtea ocazii singur cu portarul și nu reușești să înscrii, e greu. La sfârșit, puteai să zici că și un egal era, poate…dar n-ai cum să te mulțumești cu un egal când ai avut ocaziile pe care le-ai avut”

Tehnicianul și-a exprimat dezamăgirea după greșelile făcute de fotbaliștii UTA-ei: „Sunt trist și îmi cer scuze suporterilor care au bătut atâta drum ca să ajungă aici, pentru lipsa de ambiție la unii dintre jucătorii mei. N-ai voie să pierzi un asemenea meci. O să stea la rând, la mine așa e, din partea mea au avut toată susținerea. Prima susținere că au ajuns la Arad, cu acordul meu au ajuns, chiar dacă pe unii nu i-am propus eu. Aradul le-a dat o șansă, vreau mai mult. Trebuie să am și răbdare cu ei, au venit după perioada de pregătire. Să fiu realist, băieții au jucat, am avut atâtea ocazii, n-au reușit să înscrie, iar ei au avut o fâsă de corner, și acela dat cu multă ușurință de jucătorii mei, care știau că ei la astea sunt periculoși. Și în ultimul meci, au dat gol din lovitură liberă, plus că au trei jucători foarte înalți pe zonă centrală, care sunt periculoși, au un Florescu, care bate foarte bine și ei pe asta s-au bazat. Noi am dormit și ei au luat trei puncte”

 

FOTO: captură UTA Arad (facebook)

Recomandările redacției