UTA a avut oportunitatea de a se apropia și mai mult de zona play-off după victoriile obținute cu CFR Cluj și Petrolul, însă „roș-albii” au făcut un joc mult sub așteptări la Sfântu Gheorghe, fiind învinși cu 1-0 de Sepsi. Singura reușită i-a aparținut lui Cosmin Matei, care a reușit să marcheze după o fază pornită de la o aruncare de la margine.

Mircea Rednic a reacționat la final: „Ori am intrat prea plini de noi și am intrat pe vârfuri, ori am intrat cu frică, chiar de nerecunoscut, dar nu unul, toți. La pauză trebuia să schimb vreo cinci-șase. Multe atingeri, pase la întâmplare, nu am câștigat dueluri…și n-am întâlnit o echipă wow, să zici că <<Mamă, ce presiune au pus pe noi>>. Noi le-am dat posibilitatea să intre în posesia mingii, când nu reușești să faci două trei-pase… Vorbesc de prima repriză, în a doua a fost jocul mai echilibrat și chiar am fost mai periculoși, cu toate că în prima repriză ocazia cea mai mare am avut-o noi, cu Flo (n.a. Florent Poulolo), la foarfeca lui. Am prins și un portar în formă, cu moralul bun, mai ales după ultimul meci. Nu vreau să vorbesc de adversar, eu fac o analiză legată de echipa mea. Noi astăzi puteam să obținem un egal cu șansă, nu mi-a plăcut felul cum ne-am comportat. Noi am pregătit jocul și știam că Matei nu trebuie lăsat liber, că se demarcă foarte bine. A fost un gol luat din aut, eram pe poziții, nu poți să zici că te-au surprins cu nu știu ce acțiune sau combinație, a fost din aut. N-am reușit să respingem, nu are voie să ajungă în șase metri liber și să dea la poartă nestingherit. Îi felicit, pentru că au insistat mai mult, poate, în prima repriză, dar noi am pierdut din vina noastră. Ăsta nu era un meci pe care să-l câștigăm noi, dar nici ei”

În prima repriză, la scorul de 0-0, arădenii au cerut un penalty după o lovitură cu palma aplicată de Ninaj lui Costache în careu: „Am fost anunțat despre acea fază, a fost mai clar decât hențul care s-a dat ieri (n.a. în meciul Universitatea Cluj – Oțelul 2-0). Acum, în funcție și de cei de la VAR, poate erau la un ceai, au ieșit și ei puțin atunci, la o țigară, cine știe…n-au fost prezenți. Nu vreau să dau vina pe arbitraj, nu vreau să cer milă” a declarat antrenorul UTA-ei, care a revenit asupra subiectului după ce a revăzut faza pe un monitor în timpul interviului: „Cum văd eu, e penalty, în fine, nu mai contează. E vina noastră, cum ne-am comportat astăzi, nu meritam să câștigăm”

UTA a disputat șase meciuri pe terenul lui Sepsi de la promovarea din 2020 și nu a reușit să marcheze încă la Sfântu Gheorghe. S-au înregistrat două remize albe și patru victorii ale covăsnenilor, una cu 3-0 și trei cu 1-0.

FOTO: captură UTA Arad (youtube)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției