UTA a încheiat semi-cantonamentul din această iarnă cu un amical la Budapesta, împotriva lui Honved. Disputa a fost echilibrată, însă maghiarii au fost extrem de pragmatici și au reușit să marcheze de trei ori, în timp ce „roș-albii” nu au profitat de ocaziile create.
Mircea Rednic a tras concluziile la final: „Nu vorbesc de rezultat, normal că nu îmi convine, dar a fost un antrenament bun, în condiții bune. Toți cei care n-au avut probleme medicale au jucat. Ăsta e fotbalul, ai două ocazii, în loc să fie 2-0 pentru noi, au avut ei 2-0 la pauză și 3-0 la final. Au fost și momente bune, dar pe faza de apărare am suferit, am primit două goluri din faze fixe și unul dintr-un șut de la 20 de metri. După nouă zile grele de pregătire, toată lumea suferă din punct de vedere fizic, sunt obosiți, dar e ok, pe noi ne interesează să stăm bine din acest punct de vedere la meciul cu FCSB. Mă bucur că am reușit să facem aceste două jocuri, în condiții bune, chiar nu regret deloc că n-am plecat în Antalya”
Tehnicianul nu s-a putut baza pe mai mulți jucători astăzi: Luckassen, Fabry, Mihai, Kucher, Marku și Omondi au rămas la Arad, iar Aly Abeid este plecat la echipa națională. În acest context, Rednic le-a oferit minute celor doi fotbaliști aflați în probe, Răzvan Trif și David Vraciu, dar și lui Ariel Lopez, care a semnat ieri contractul cu formația „roș-albă”: „Nu poți să-i judeci după o săptămână, avem răbdare, mai e timp, nu judecăm. Mai mult ca sigur, jucătorii care au rămas acasă vor intra de luni în program normal, n-am vrut să risc, au fost protejați, pe noi ne interesează să începem campionatul foarte bine”
„Roș-albii” s-au despărțit de șase jucători în această iarnă, iar până acum uruguayanul Lopez este singura achiziție: „Mai mult ca sigur o să apară noutăți. Și astăzi s-a văzut, sunt unii jucători care încă nu s-au adaptat sau care au limite și mai mult ca sigur ne vom întări în săptămâna care vine” a declarat experimentatul antrenor.
În primul amical al iernii, disputat tot în Ungaria, dar la Mako, „roș-albii” au învins o altă divizionară secundă maghiară, FC Ajka, cu 1-0, prin golul reușit de Godberg Cooper.
FOTO: captură UTA Arad