Nou-promovata Unirea Slobozia a pus destule probleme UTA-ei în meciul disputat în această seară la Clinceni, dar arădenii au fost mai eficienți și au reușit să înscrie la singurul lor șut pe poartă, prin Valentin Costache. Victoria cu 1-0 îi duce pe utiști până pe locul 7 și le dă un moral bun înainte de meciul de la Arad contra liderului Oțelul.
Mircea Rednic a reacționat după succesul obținut de formația „roș-albă”: „Am întâlnit o echipă foarte arțăgoasă, bine organizată, puternici, chiar mi-a plăcut felul cum au jucat, e greu de învins această echipă. Ce mă bucur e că în repriza a doua am avut o reacție mult mai bună, jucătorii care au intrat au adus un plus, am reușit să-i surprindem și am reușit să câștigăm, ne doream această victorie, ținând cont de situația noastră în clasament. E adevărat că am avut trei meciuri foarte grele, cu echipe cu pretenții, cu buget mare. Ați văzut U Cluj, specialiștii de la Arad erau supărați că am făcut egal cu U Cluj, ați văzut ce s-a întâmplat ieri (n.a „șepcile roșii” au învins rivala CFR cu 3-2), câte ocazii și goluri. Dar, eu tot timpul le spun, răbdare, suntem și în situația în care așteptăm patru jucători care au experiență. Mă bucur, pentru că așteptam această victorie, mai ales înaintea meciului cu Galați de acasă, sunt sigur că stadionul va fi plin și ne dorim foarte mult să avem continuitate, să câștigăm meciul de acasă. Al doilea lucru pozitiv e că e al doilea meci la rând în care n-am luat gol. Și Dejan (n.a Iliev) a avut o prestație foarte bună, la toate mingile lungi care s-au dat. În ultimele 15-20 de minute nu s-a mai jucat, au fost și de o parte și de cealaltă numai mingi lungi, nici terenul nu ne-a avantajat, nici pe noi și cred că nici pe ei”
Obiectivul declarat al UTA-ei pentru acest sezon este calificarea în play-off: „Anul acesta ne propunem mai mult decât am realizat anul trecut. Am terminat pe locul 7, cu muncă ne dorim play-off-ul, dar sunt foarte multe echipe care au început bine, va fi luptă mare anul acesta pentru clasarea în primele șase” a declarat antrenorul arădenilor.
Marcatorul unicului gol a împlinit 26 de ani săptămâna trecută și și-a sărbătorit ziua de naștere alături de câțiva colegi, însă au existat și momente neplăcute în cadrul evenimentului: „În primul rând, Costache să nu uite că a fost un incident de ziua lui și are o datorie față de mine în primul rând, care s-a achitat. Dar amenda rămâne amendă. Au ieșit și au sărbătorit fără să-și anunțe „coach”-ul, să mă fi chemat și pe mine, că și eu mergeam cu mare drag. Nu cred că era momentul, cu trei zile înainte de un meci așa important. Dar mă bucur că a avut o reacție pozitivă, atât el, cât și Alex și toți cei care au fost la serbarea zilei lui de naștere”
FOTO: UTA Arad