UTA a învins-o pe FC U Craiova cu 3-2 astăzi la Arad și rămâne în continuare în lupta pentru play-off. Arădenii au dominat jocul și puteau să învingă la o diferență și mai mare dacă ar fi profitat de ocaziile create, însă au înscris „doar” de trei ori, în timp ce oaspeții au reușit să puncteze din ambele oportunități avute în prima repriză.

Până la urmă, importante sunt cele trei puncte, chiar dacă diferența a fost doar de un gol: „Au fost puține emoții, dar e un pas important, avem 40 de puncte. Cine credea că vom ajunge în situația să avem șanse reale la play-off? Am întâlnit o echipă bună, a fost cel mai bun meci al lor din ultimele trei etape. Ne-au chinuit. Am și spus înainte că au calitate, păcat că nu au stabilitate pe banca tehnică. Mă bucur că i-am blocat, ei practic au avut două șuturi pe poartă și ne-au dat două goluri, eficiență maximă. Regret că luăm goluri din faze fixe, nu avem voie. Apoi, la golul doi, am fost surprinși pe partea dreaptă. Ne trebuie mai multă atenție, când dai de o echipă cu jucători cu calitate nu te iartă și la fel s-a întâmplat și cu Rapid.  La 2-1 mai ales am avut ocazii mari de a ne distanța, dar Kevin (n.a. Luckassen) și Mico au ratat, per ansamblu îmi felicit jucătorii de felul cum au reacționat și gestionat rezultatul. Nu a fost ușor, poate puteam să facem și 4-2, dar eu sunt mulțumit de cele trei puncte”,  a declarat Mircea Rednic la finalul partidei cu oltenii.

În ultima rundă a sezonului regulat, utiștii joacă în capitală pe terenul lui Dinamo, iar o victorie ar putea aduce calificarea în play-off în situația în care U Cluj și Sepsi fac pași greșiți în ultimele două runde. „Mai un meci foarte important pe care vrem și trebuie să-l câștigăm. Mă duc la prima dragoste, unde ne așteaptă o echipă mult mai solidă ca la început. Atunci erau filosofi, aveau circulație bună a balonului, dar nu aveau ocazii. Acum e total diferit, au un antrenor cu experiență, care e eficient, nu filosofează. Și ieri trebuiau să câștige la câte ocazii au avut. Eu sunt profesionist, am fost la toate echipele, nu contează ce e în sufletul meu. Îmi fac datoria aici pentru că UTA mi-a întins o mână, UTA a fost alături de mine în momentele grele și când nu au fost rezultate” a spus Rednic, care are un istoric bogat la Dinamo: șapte ani ca jucător și cinci mandate de antrenor.

Din postura de fotbalist, Mircea Rednic a cucerit două titluri și patru cupe în tricoul „câinilor roșii”, iar ca antrenor a câștigat cel mai recent titlu din istoria clubului, în sezonul 2006-2007.

 

Recomandările redacției