UTA a obținut in extremis prima victorie pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea. Arădenii au invins-o pe Dinamo cu 2-1 după un gol înscris din penalty în prelungiri de Marcelo Freitas şi au urcat pe locul 10 în clasamentul Superligii, la doar trei puncte de play-off.
Mircea Rednic a reacționat la final: „Sunt fericit, e normal am reușit să luăm cele trei puncte, nu știu dacă meritat. E meritat pentru că am crezut până la final, am terminat meciul cu un forcing foarte bun, din care a ieșit situația de penalty. Per ansamblu, îmi pare rău că pe începutul de meci pe contraatac am fost surprinși și am luat golul pe care l-am luat, a trebuit să o luăm de la capăt. Mă bucur că băieții nu au cedat și nu s-au lăsat influențați de dorința publicului care voia să jucăm în față. Voiam și noi asta, dar riscam să pierdem mingile, trebuia răbdare. Poate prima repriză la ocazii ei au avut mai multe cred, în repriza a doua la fel. Dar, am reușit să marcăm și mă bucur pentru Micovschi, merita acest gol, e un băiat care a venit târziu și face multe sacrificii, e băiat și pentru grup, inimos, are calitate și mă bucur că a marcat, am egalat. În repriza a doua nu am avut ocazii pentru că Dinamo s-a apărat foarte bine și au așteptat greșelile noastre. Pe contraatac au avut două ocazii foarte mari, când Căpușă a blocat pe ieșirea noastră greșită la offside. Am marcat, am presat pe final, a venit greșeala lor la penalty. Marcelo e bucuros, fericit că a marcat, eu nu m-am uitat la penalty, vreau să mă protejez. E al doilea executant după Fabry, are tehnică, e brazilian”
Ultimul succes al UTA-ei pe teren propriu împotriva lui Dinamo data de pe 30 octombrie 1993, scor 1-0.